A birui ASTANA, ASTA NU e o performanță
O bună reușită moral-volitivă printre IMM-urile Europei

Deci CFR Cluj nu a ratat debutul în Champions League și, prin urmare, scandalul cel mare nu mai are nici loc și nici sens. Suntem într-un scandal mai mic, căci nu putem trăi fără el: de ce, înaintea returului, Dan Petrescu a ținut să ne bage-n cap că Astana e cel mai tare adversar din câți a întâlnit, de ce ne-a îmbrobodit cu aiureala aceea că Astana e incomparabil mai bună decât FCSB, Viitorul și Craiova, asigurându-ne că vom vedea toate astea pe viu…? Le-am văzut! Dan a exagerat în dârdorile unei emoții normale, după cum cred că exagerează și Panduru în competența convingerilor sale că Viitorul i-ar fi dat Astanei 4 boabe și FCSB 3.
Totuși, miercuri seară, Astana nu juca în prima etapă a Ligii române, nu era, pardon de expresie, domnilor Prunea și Neagoe, Dinamo de luni. Da’ cine e, mă rog, Astana asta? Pentru pixul meu, Astana posedă o echipă cu adevărat celebră în tururile cicliste esențiale. În fotbal, e departe de cicliștii ei. Fotbaliștii Astanei or fi „foarte tari” – cum i-au spus lui Dan băieții lui -, dar nu mai mult dacă jucăm cu „foarte” în problema oaselor; la drept vorbind, CFR-ul și antrenorul ei au avut cu kazahii probleme nervoase și nu le diminuăm reușita numindu-le doar așa: au fost presați din min. 4 să dea 3 goluri – ei, echipa unui emblematic 1-0 -, au dat două până la pauză și, în repriza secundă, fără să se descurajeze de câte ratări au avut parte, l-au izbutit pe al 3-lea, cel mai greu, cel mai fin, cel mai norocos; plus cele 5 minute finale în care au jucat cu sufletul la gură, indiferenți la tehnică și tactică.
Fără să tragem lucrurile de păr (lucrurile sunt, și ele, oameni…), meciul acesta a fost o reușită moral-volitivă, conform acelei expresii de pe vremuri care azi ne face să zâmbim. Să zâmbim, dar după aceea să ne gândim la dimensiunile acestei reușite. Biruind ASTANA, aș spune că ASTA NU e deocamdată o performanță. Se știe care ar fi: să avem echipe în grupele europene, să ne calificăm acolo, sufrageria mă-sii de viață!, cum ar fi spus, cu sublim năduf, Teodor Mazilu. Numai că niciuna, azi, nu e sigură măcar 50% că va depăși cele 2-3 tururi preliminare în care sunt angajate așa-zisele echipe mici sau slabe, cum a titrat Gazeta joi.
E adevărat: nu mai există echipe mari și mici, există însă, în preliminarii, o altă categorie – echipele mici și mijlocii, pricăjite ca IMM-urile din economie. Aș numi echipele preliminariilor IMM-urile fotbalului european. Facem, deocamdată, parte dintre ele. Ne indignăm sau nu, ne privește. Numai să nu devină, dintr-un scandal, un destin.