Nici o milă pentru cel obosit!
În două provocări nu trebuie să intrăm azi, decît dacă vrem cu orice chip să fim stupizi. Prima: să discutăm pe larg, pro şi contra, cît de bine, rău am căzut la Mondialele din 2010, adică peste 3 (trei!) ani, […]
În două provocări nu trebuie să intrăm azi, decît dacă vrem cu orice chip să fim stupizi. Prima: să discutăm pe larg, pro şi contra, cît de bine, rău am căzut la Mondialele din 2010, adică peste 3 (trei!) ani, cînd noi nu ştim cu cine vom da şi ce vom face la anul, la Europene… Pe ce lume ne găsim? Ce-i în mintea noastră? Sper ca de duminică să ne concentrăm pe vrabia din mînă. A doua: să ne batem capul cu ultimele declaraţii ale unuia despre care ştim – chiar din gura lui, într-un moment de stranie luciditate – că minte atunci cînd nu glumeşte şi glumeşte cînd nu minte. Nu văd vreun rost să-l plîng pentru că marţi spre miercuri a trăit „cea mai neagră noapte din viaţa lui”. Glumă sau minciună, îl priveşte. La cîte nopţi negre ne-a oferit demagogia lui, nu-i deloc o răutăciune să scriu că nu-mi pasă.
În fond – pentru a rămîne strict la fotbalul nostru – ceea ce i s-a întîmplat Stelei e regretabil, dar nu enigmatic; e unanim acceptat că prima repriză a fost cea mai bună din actualul sezon, cu o precizare obligatorie: în faţa cui? A unor cehi care altceva decît un pressing normal nu ştiau; a unor cehi calitativ peste bieloruşii şi polonezii cu care Steaua s-a chinuit pînă a dat cu ochii de Arsenal şi Sevilla. Singura problemă era aceea dacă în repriza a doua se puteau menţine ritmul şi viteza mulţumită cărora se putea ajunge – vorba cehilor! – la 3-0 pînă la pauză. Nu, nu s-au menţinut. Asta-i tot.
Desigur, se poate vorbi de oboseală, ipoteză valabilă pentru jucătorul român, dar nu prea europeană, dacă ne gîndim la cîte meciuri joacă săptămînal măcar cei din grupa noastră. Nu există milă şi „înţelegere” în Europa fiindcă te găseşte obosit. Asta ţine doar în liga lui Mitică. Dacă te prinde obosit europeanul serios, fie el ceh, se dă cică „şmecher” şi marchează nemilos, dar impecabil, pe lîngă Goian, „unul din primii cinci stoperi ai omenirii”, cum se emisese la Bucureşti. Degeaba îi spui că erai după un meci penibil cu Pandurii şi după un derby cu Dinamo. Nu-i de ajuns să baţi un Dinamo inexistent ca să emiţi pretenţii în Europa. O asemenea performanţă nu emoţionează nici pînă la Praga.
O, se mai poate vorbi şi de ghinion, dar în acest domeniu există un român care, probabil, nu are egal în Europa: Mircea Lucescu. Ceea ce a păţit la Glasgow, tot în ultimele secunde, ca şi la Doneţk cu Sevilla – şi astea-s doar ultimele nenorociri majore – nu merită decît titlul dat ieri în Gazetă: „Oribil!”. Sincer vorbind, în imediat, ce va face Şahtiorul lui Mircea cu Benfica la 4 decembrie mă interesează ceva mai mult decît următoarele 5-6 etape din războiul româno-român dintre Bucureşti şi Cluj. În planificările angoaselor mele, am şi eu unele drepturi de european din est.