Mișcarea Klopp

Tranziția rapidă de la decepție la elogiu

Duminica trecută, la Craiova, m-a șocat de câte ori Dan Petrescu, apucându-l dracii la câte o ratare, s-a luat cu mâinile de cap; mă obișnuisem cu el dând doar cu sticlele de pământ; nu am ținut o statistică – nu se obișnuiește așa ceva… -, dar pot scrie că s-a luat cu mâinile de cap de mai multe ori decât Mangia, care preferă să se enerveze din tot corpul.

Da, nu fac un secret: demult mă fascinează gestul acesta, atât la ratangiii de pe teren, cât, mai ales, la antrenorii de pe tușă. El îmi dă măsura unei sincerități morale, a unei spontaneități în recunoașterea dezastrului; fără să se pretindă neapărat inteligent, el îmi zice ceva semnificativ despre intensitatea angajamentului respectiv. Nu e obligatoriu să te iei cu mâinile de cap când echipa ta joacă prost sau nu te ascultă, dar mie – oricât s-ar părea de crud – îmi place să văd câte un Mister dându-se cu capul de niște pereți invizibili; nu le ridic o odă acestor permanent „apucați”, dimpotrivă, îmi sunt la fel de simpatici și cei impasibili, cei muți fizionomic, cei care nu mișcă un mușchi și care își rezervă furia pentru vestiar. Cum să mă explic? Am și eu dreptul la un mister al meu, cu literă mică.

Totuși, marți, la „sfertul” lui Liverpool cu Porto, a apărut ceva nou în evoluția acestei gesticulații prea puțin monitorizate. Aș numi-o „mișcarea Klopp”. La câteva minute după un 2-0 liniștitor, Salah ratează „o imensă” care-l aduce pe Klopp exact în situația de a se lua spontan cu mâinile de cap, ca imediat, în secundele următoare, cu aceleași două mâini, să-l aplaude pe Mo-ul său exasperant. A fost o tranziție nu numai pozitivă, ci și fulgerătoare, într-o viteză de prestidigitator. Omul transforma decepția enormă a unei ratări pe măsură într-un elogiu elocvent adus execuției.

Nu s-a filmat atent reacția aceluia, pe mine însă m-a vrăjit, ceea ce, desigur, contează mai puțin în istoria jocului, dar nu și în a pixului meu. Accept că am mai văzut la el mișcarea aceasta, însă nu i-am dat o asemenea importanță. Poate că a contat cât de cât – după 48 de ore – „influența” lui Dan Petrescu, acela de la Craiova, cel care renunțase la sticlele date cu furie de pământ pentru a se rezuma la o lamentare cu capul între mâini. Sper să aibă atâta humor ca să nu-l deranjeze această comparație cu Klopp. În fond, nu îi propun ca model un oarecare…

Sau, poate, mai știi?, nu mai are nevoie nici de humor, nici de modele? Pixul meu se bazează pe rezonabilitatea lui. Greșesc? Un prim răspuns îl vom avea duminică, în meciul cu Istvan Kovacs.