Situația de pe piața adjectivelor
Ce se mai cumpără, ce nu se mai consumă

Lunea trecută, la tragerea sorților și a soartei în Champions League, Ionuț Angheluță a spus despre Tottenham că e o echipă frumoasă; nu numai că am fost de acord, dar am și vibrat voios mai mult decât 5 secunde. De când nu am auzit de o echipă frumoasă? Trăiesc de mult, de o viață, pe piața asta a adjectivelor și pot scrie că la bursa lor, acest „frumos-frumoasă” nu se mai cumpără și e în scădere. La vehemența vocabularului actual, la nervozitatea de toate zilele, a scrie că o echipă e frumoasă sună prea cuminte, prea conservator, din ce în ce mai desuet; poate chiar prea puțin.
Cum să mai zici de Juventus, de PSG sau de Liverpool doar că sunt echipe frumoase? Se cumpără frenetic „formidabil”, „fabulos”, „incredibil”, ba chiar „halucinant”, s-a ajuns la „galactic”, la „extraterestru” – „frumos” e mai nimic. Noi, ceva mai reci, zicem că o echipă e bună și foarte bună, dar mai ales „valoroasă”; face furori „pragmatic”, totuși nu o să spui că CFR Cluj are pragmatismul frumos. La noi, la mare preț e agresivitatea pozitivă, asta după ce am slăvit războinicul și acum – în plină ofensivă mondială a feminismului – suntem obsedați de fotbaliștii bărbați adevărați. E bine că nu le cerem să fie și frumoși. În fond, de când nu mai avem pe pârloagele noastre echipe pur și simplu frumoase? Nostalgic, îmi iau libertatea să mă duc până la FC Baia Mare a lui Viorel Mateianu…
Gică Hagi, din altă lume, și-a încheiat ultima diatribă la adresa fotbalului nostru cu dorința ca Viitorul său să fie (am auzit bine!) o echipă frumoasă. Așa să fie, cu o riguroasă condiție pe care tot el a formulat-o: să rezolve problema acelor ultimi 30 de metri. E imperios necesar – altfel rămânem la estetica frecării balonului pe mijloc și lateral.
Scriu toate acestea după meciul Craiovei cu Gaz Metanul – nu cred că e o coincidență bizară. S-a împlinit ceva timp de când am „realizat” o premieră a pixului meu: tot după un Craiova – Gaz Metan, l-am felicitat aici pe George Dobre pentru că a avut strania politețe să le prezinte scuzele sale ascultătorilor, grijuliu că i-ar fi plictisit repetând de 3-4 ori că meciul era frumos. Nu m-am mai întâlnit cu acest fenomen. Când o să se mai repete? Cu o anume blândețe – anacronică și ea -, pot accepta că și Craiova, și Gaz Metan, în cele mai bune momente de joc, sunt două echipe deocamdată frumușele, nu mai mult, dar nici mai puțin. Se acceptă acest diminutiv – „frumușel”? E neserios? Bine, să fim serioși: lumea mare nu mai are nevoie de adjective – ea are selfie și îi e de ajuns! Să-i fie de bine!