Lirismul lui Hagi-tatăl

”Jucătorii tineri sunt aurul României” Întrebare: de câte carate?

Duminică seară – după ce la prânz am aflat cu cine am căzut pentru Euro 20 – le-am povestit, la telefon, unor prieteni care nu-l văzuseră, ce meci a făcut Ianis Hagi, cu Dinamo, mai ales libera aceea, peste zid, cu gol…

Pe când doar unul avea voie să fie genial
Luni dimineață, tatăl său ne cerea în Gazetă: „Domnilor, trebuie să scrieți asta: „Ianis a făcut diferența! Jos pălăria! Asta e opinia mea, bună sau proastă””. Nu e nici una, nici alta, doar că e discutabilă, ca tot ce conține verbul „trebuie”.

Trebuie să scriu că în 1983, la 18 ani, când venise de la Constanța, la noi, în Regie, Gică Hagi se bucura de zvonul că e genial. Oricum, era peste ce joacă Ianis azi, la 20 – sper că această părere să nu-l umbrească. Numai că, pe vremea aceea, nu prea aveai voie să folosești superlative, cu atât mai puțin acela de „genial”, rezervat unuia singur.

Și, mai ales, nimeni nu juca afară. Când – în timpul meciului cu Suedia, cu acel Cămătaru de 1-0 – Țopescu a îndrăznit să spună la microfon că ar fi bine să avem fotbaliști peste hotare, l-au dat pe el afară, să transmită pe mare șest „Sărbătorile zăpezii”.

Presing de sinceritate
La 19 ani, Gică Hagi juca deja în naționala lui Lucescu, la Euro 1984. Totuși, fără „norocul” acela general de la 1989, el nu va ajunge printre cei 100 de cei mai buni din istoria fotbalului, nu va juca în Spania Realului și a Barcelonei, nu va sta sub ochii lui Cruyff.

Dacă mă luați într-un presing de sinceritate, l-aș dori pe Ianis al lui mult mai realizat decât Jordi al celuilalt; dar asta nu se poate, azi, decât dacă reușești să depășești campionatul României, cu toate superlativele lui, vai!, atât de relative.

A face un meci fabulos la Ovidiu, Mediaș sau Chiajna e un mai nimic față de ce înseamnă fabulosul pe Bernabeu sau, măcar, pe Old Trafford. Trebuie să înghițim fără panică acest adevăr.

Osatura şi musculatura
„Jucătorii tineri sunt aurul României”, a clamat „cel mai bun fotbalist al Mondialului 1994” (citat Ilie Dumitrescu) și chiar dacă e așa, întrebarea dură la zi e „Aur, dar de câte carate?”. Luat de lirismul lui Hagi-tatăl, mi-a trecut prin pix o idee năvalnică: îndrăznim să trimitem la Euro 20, cu toate riscurile, o națională cu osatura și musculatura acestei a doua Generații de Aur? Stop. E aproape imposibil.

Prima jumătate din calendarul pe 2019 al naționalei lui Contra coincide cu pregătirile turneului final U21. Ce contre amabile vor negocia Cosmin și Mirel? De acord, să gândim pragmatic și, mai ales, fără pronosticuri categorice!

Ideea suedeză
Prins între violențele pesimismului ancestral și dulcegăriile sentimentalismului național, rămân, provizoriu, la ideea suedeză: să le fim cât mai dificili adversarilor și cât mai puțin dificultoși nouă înșine. Vi se pare defetist? Și dacă, pragmatic, practic, modern, o defensivă foarte ofensivă? Nu mai zic de noroc; l-am folosit atât de des încât a devenit o banalitate.