O baftă serioasă

Jos negativismul? Sus ce?

Nu ştiu câţi vor fi de acord, dar în ce mă priveşte cuvântul obsedant al acestei săptămâni fotbalistice a fost norocul. Ca să fiu sincer, mie îmi place, ţin la el, îl respect, conştient că nu se bucură la noi de cea mai înaltă apreciere. O victorie norocoasă nu stârneşte entuziasm, nu e valoroasă 100%, e uşurel dispreţuită, în sensul „Hai, bă, lasă-mă, că au avut şi noroc!”. Se urează „Baftă!” din inerţie, din superstiţie, bafta nu e ceva foarte serios.

În aceste 7 zile, cred că bafta a fost vizibilă şi – ceea ce este cel mai important – nimeni dintre cei pricepuţi nu a avut impertinenţa s-o ignore. În Lituania, Chipciu, după acel 2-1 de maxim noroc, conchidea cinstit: „Şansa a fost de partea noastră”. Marica, în studio, nu avea altă concluzie pentru viitorul naţionalei: „Să avem noroc şi cu sârbii”. După meciul nul – ca scor şi ca joc, însă nu o dată eroic – Cornel Dinu a fost drastic şi exact: „Doar norocul ne-a salvat cu Serbia”.

Adaug că din norocul nostru a făcut parte şi ziua proastă a adversarului, căci, cu oricâtă asumată inferioritate ne uităm la sârbi, au şi ei dreptul la un meci slab în care ratează un penalty în min. 45 şi nu marchează nimic în 11 contra 10… Hazul meciului – există totdeauna un haz – cam ăsta a fost: ei au jucat ca noi, pe vremuri, când nu puteam da un gol vreunei amărâte şi ne plângeam de ghinion. Duminică, noi am fost amărâţii şi ei o Românie ghinionistă…

Nu cred însă că ar fi deplasat dacă am extinde această reabilitare a norocului şi la puştimea României U21, pe care mulţi au început s-o pună în contrast cu naţionala mare, ba chiar să se propună un meci între ele, ceea ce mi s-a părut inutil şi stupid. În entuziasmul actual, cu viziuni pe cât de grandioase, pe atât de rapide, mă întreb dacă norocul acestei echipe nu ar trebui să plece acum de la cea mai clară obsesie a lui Hagi privind jocul Viitorului său: ce faceţi pe ultimii 30m?

Nu e un detaliu tehnic – problema asta e, în fond, cea mai grea, după ce trec uralele şi elogiile la zi. Cum vor marca, în ce viteză, cu ce eforturi – lăsând deoparte unde vor juca până în iunie 2019. Le va trebui multă baftă.

Şi ca să nu par un demagog evadând în generalităţi, voi scrie că cel mai frumos gol marcat în aceste zile de un fotbalist român a fost cursa lui Puşcaş în meciul cu Ţara Galilor, de o claritate şi impetuozitate venite, într-adevăr, din altă lume decât aceea a noastră unde încă nu putem decide cât e ghinion şi câtă neputinţă.