Adjectivele lor şi adjectivele noastre

de Radu Cosaşu

Real-Barca nu a fost Real-Steaua, ce naiba…

Atenţie: nu numai nejucătorii Gigi, Mitică, Mititelu, MM sau Borcea spun enormităţi. Duminică noapte, am auzit cu ochii urechilor mele (de ce nu ar fi telenormal?) că „Barcelona nu […]

de Radu Cosaşu

Real-Barca nu a fost Real-Steaua, ce naiba…

Atenţie: nu numai nejucătorii Gigi, Mitică, Mititelu, MM sau Borcea spun enormităţi. Duminică noapte, am auzit cu ochii urechilor mele (de ce nu ar fi telenormal?) că „Barcelona nu a jucat mai nimic pe Bernabeu”. Şi, plus!, că „Steaua, dîndu-i o boabă Realului, a făcut mai mult decît Barca”. Iar ca glumă, e proastă.

Cu urechile ochilor mei am citit luni de dimineaţă un titlu întins pe toată pagina: Barcenula! E adevărat că nici una din aceste idei nu aparţinea unor ziarişti nominalizaţi la premiul Ioan Chirilă, dar asta nu ne scade din nerozie şi puterea de a ne percuta timpanele inteligenţei. Ele fac parte din fondul nostru inalienabil de prejudecăţi schematice şi alternative abrupte. Pentru multe minţi computerizate care nu mai au treabă, dacă mai au, decît cu analizele de sînge şi zahăr, mai-nimicul, umilinţa, ruşinea sînt cele mai rapide clişee ale unui eşec.

Nu putem judeca un Real – Barcelona cu adjectivele fotbalului românesc. Un meci foarte bun sau foarte prost la noi nu se compară cu un meci foarte bun sau foarte prost de la ei. Mai degrabă nulă, vai, a fost prestaţia Naţionalului cu super-oltenii Craiovei (uau!). După 0-2 în 20 de minute, Regresul (fostul Progresul) m-a făcut să comut la finala „Marilor români” unde cel puţin m-am distrat la meciul Ştefan cel Mare – Carol I şi am avut parte de un „Să vă fie ruşine!” al lui Andrei Gheorghe, fiindcă Eminescu nu a ieşit campion naţional absolut…

Drept să fiu, mie îmi este oarecare jenă pentru calamburul incompetent dintr-un titlu cu Barcenula în presa română. Fan al Barcelonei cît Cruyff, nu apelez la argumentul lui, conform căruia „nici Realul nu e o minunăţie”. Cruyff nu va suporta niciodată capellizarea Realului, pressing şi contraatac, lăsînd posesia (68%!) adversarului. Totuşi, nu trebuie să ai ochiul lui ca să îţi dai seama că toată problema tulburătoare este absenţa lui Eto’o, la care se adaugă slabul randament al lui Ronaldinho, în dureroasa continuitate cu Mondialul său.

Dar, încă o dată, Real – Barca nu a fost Real – Steaua, ce naiba… Cînd AS-ul spaniol îl face pe Gudjohnsen „de trompetă”, nu se gîndeşte la a-l compara cu tromboanele noastre. Să ridiculizezi Barca la Bucureşti pentru cum a jucat pe Bernabeu înseamnă să nu pricepi mai nimic din fotbalul de peste hotare şi să rămîi la competenţele cucerite într-un campionat miticesc. Un campionat luminat în ultima etapă, de o declaraţie a lui Mihăiţă Pleşan, la fel de memorabilă ca golul lui Giuleşti, în amicalul cu Germania: „La cum jucăm, ne băgăm antrenorul în spital!”. Perspectivă dacă nu vastă, totuşi gravă.