Wow!

Dialogul Messi-Ronaldo în ultimele zile

… Şi un 3-0, la pauză, pentru Liverpool contra lui City, cum vi se pare? Nu e bubuitor? Un fan „cormoran” – confrate cu pixul meu – m-a sunat de la Berlin să-mi spună că nu mai ştie ce-i cu el, e în al 10-lea cer, ce puteam să-i zic ca să nu fiu o fiară? Vedeţi ce faceţi în repriza a doua, aţi mai avut cu ei 3 goluri avans…Totuşi, ce-i cu Guardiola? Nu-l interesa, cum nu-l interesa nici ce face Barca, acasă, câte le va da romanilor; le va da 6? Aiurea – abia le-a dat 4, dintre care primele două au fost autogoluri, asta din cază că s-au concentrat toţi pe Messi, pe care l-au deposedat cât s-a putut şi Messi n-a marcat, dar mai există Suarez şi chiar Pique pentru un 4-1 fără echivoc. Pe mine – nu o neg – mă interesa ce va face Messi la 24 de ore după gala Cristiano de la Torino. Era imposibil să ies din vraja acelui spectacol – nu numai cu golul acela de cosmonaut („gol drăguţ”, cum îl socotea sadicul de Ibra…), dar şi cu voleul de 1-0 din min. 3 plus combinaţia finală cu Marcelo, plus ratarea unui 4-0 în ultimele minute, plus îmbrăţişarea cu Buffon după meci, plus ovaţiile italienilor şi reverenţa lui în faţa lor. Orgoliile lui nu sunt ale unui fanfaron. Adevărul însă este că pentru mine acest meci fantastic al lui Ronaldo era, de fapt, replica lui la ce făcuse Messi cu Sevilla, înainte cu 3 zile: cu scutierul său Suarez, întorsese în min. 88 şi 89 un 0-2 la 2-2.

Lineker emisese un wow! şi o socotea „o nebunie!”. Nu pot să cred că pe Ronaldo l-a lăsat rece. În pofida tuturor aparenţelor taciturne, sunt convins că amândoi se urmăresc tenace, gol cu gol, capsaţi la întrebarea cea mai presantă de pe computerele globului: „Cine-i cel mai bun din lume?”. Îi sfidez (şi mă sfidez) pe toţi acei care se declară indiferenţi la problemă. Ronaldo sau Messi?, aici nu există indiferenţă dacă încă adori fotbalul. Conştient că nu-mi voi mulţumi toţi cititorii, sunt pe poziţia unui Lineker. După ce s-a minunat de Messi la Sevilla, a putut exclama cam acelaşi wow! la execuţia lui Cristiano. Şi el, şi Owen au fost şi nu s-au ferit entuziasmaţi – amândoi nu-s ziarişti, ci specialişti întru totul avizaţi, deşi fără noi, ziariştii, nici Cristiano şi nici Leo nu ar poseda conturile lor bancare, depozitate acolo, sus, pe culmile gloriei. Şi nici Ibra, drăguţul, nu s-ar da, wow!, un Dumnezeu al cabinei. Slavă acestei meserii, nu am auzit vreodată un ziarist de talent care să se autodeclare cel mai bun din lume.