Aceasta nu e o telegramă

Gigi Buffon către Davide Astori

…Și s-a mai întâmplat ceva după dispariția fulgerătoare a lui Astori dintre noi, cei care, mulți-puțini, indiferent cu cine ținem în Serie A, caută în fiecare dimineață de luni ce a făcut „Fio”, în etapa de duminică…

S-a mai întâmplat ceva dincolo de normalitatea emoțională, dincolo de corectitudinea tristeții, ca să mă exprim cât mai rece pe vremea asta care suspectează patetismul ca incorectitudine a inteligenței. Firește că nu e așa, dar ce mai înseamnă azi „firește”…?
Carlos Sanchez, columbianul sosit de curând la Espanyol după ce jucase la „Fio”, aproape că a leșinat când a aflat că s-a prăpădit Astori; „era devastat – ni se precizează fără teamă de exagerare – nu se mai putea gândi la fotbal”. Mai e de la Nantes, în cea mai urâtă zi din viața lui, indignarea lui „Tătă” fiindcă nu s-a ținut în Liga franceză un minut de reculegere pentru Astori; pentru el asta a însemnat o lipsă de respect, un zero respect, un scandal! (poate că îl putem liniști cât de cât comunicându-i că marți, la Craiova, înainte de meciul cu Dinamo mulțimea a tăcut un minut pentru căpitanul lui de la Florența). În ce mă privește, nu un minut, ci de câteva zile – să fie firesc? – citesc și recitesc telegrama lui Gigi Buffon către Davide. Nu mă interesează dacă e firesc sau nu: „Davide, ai fost cel mai bun exemplu al unei lumi vechi în care valori ca altruismul, eleganța, educația și respectul față de cel de lângă tine chiar contau. Odihnește-te în pace!”.

Transcriind-o cuvânt cu cuvânt – și ce cuvinte incomensurabile azi! – nici eu nu mă mai gândesc doar la fotbal. Această telegramă e un text anormal, în afara oricăror convenții. Această telegramă este, de fapt, o confesiune. Confesiunea lui Gianluigi Buffon la cei 40 de ani ai lui. Ar fi indecent să facem cu el politică la zi, polemică banală; nu e confesiunea unui octogenar melancolic și dubios pentru ceea ce înțelege el prin „lumea veche” sau de ce o idealizează de parcă fotbalul ar fi fost vreodată inocent; rămâne incontestabil că pentru el lumea veche este aceea în care altruismul, eleganța, educația, respectul chiar contau – aceste două ultime cuvinte fiind cele mai apăsătoare.

„Chiar contau” – azi nu mai contează. Așa să fie? Vi se pare devastator? Permiteți-mi să rămân discret, chiar dacă nici discreția nu prea mai contează azi.