Să nu ne mai prostim!

Și să-l ascultăm pe domnul Halep tatăl

Ca să nu-mi pierd spațiul cu o introducere dichisită, intru direct pe subiect: pentru prima oară de la Ilie Năstase încoace suntem într-o situație care ne cere, presant, să nu ne prostim mai mult decât ne stă în caracter, inteligență și posibilități. Simona Halep este pe primul loc într-un clasament mondial, riguros și autoritar, strict la zi, de necontestat. De peste 40 de ani, nu am trăit o asemenea performanță a tenisului românesc. Nu ne putem duce la Federația Internațională sesizându-i că la noi, pe Facebook, sunt o mulțime de protestatari care susțin că nu sunt de acord că ea este cea mai bună din lume (ca să evit alte formulări în care stupiditatea se confundă cu ofensa).

Acest clasament nu stabilește că Halep joacă cel mai bun tenis din lume, ci doar valorifică rezultatele ei în 2017, bune și rele, într-un punctaj precis. Acest clasament nu pretinde că ea joacă mai bine decât Muguruza, ci doar că a punctat, până acum, mai mult. Un clasament nu e un sondaj de opinie și nici un decret prezidențial. E o situație a unei expertize aproape contabilicești în fața căreia e o prostie să te mândrești că nu o accepți și, astfel, ești mai deștept. Nu ești. Personal, îmi pare bine că Halep e numărul 1 mondial, deși am întrebat la timp, aici, și ce dacă Halep nu va fi prima din lume?

Emiteam ideea că ea poate câștiga sau pierde la orice jucătoare din top 10. Zilele trecute m-am bucurat auzindu-l pe dl Ion Țiriac că a formulat la fel ca mine forța și vulnerabilitatea Simonei (nu cred că dl Țiriac mă citește). Dacă nu suntem proști de-a binelea, trebuie să acceptăm că Simona Halep, fie și numărul 1 mondial, nu e invulnerabilă; am avut rezerve la serviciul ei – s-a îmbunătățit, la jocul ei la fileu încă problematic, la absența „scurtelor” din ritmul ei, la mentalul ei deloc impecabil; poate pun un accent prea ascuțit pe detalii, dar am salutat și savurat clipa când, recent și violent, s-a „autoînjurat”, fără să-și rupă racheta; mi s-a părut un salt calitativ esențial în evoluția ei, ca să mă exprim cu cel mai tandru humor.

Numai de tandrețe și de humor nu a avut parte de la detractorii ei, inflexibili, chiar de la finala pariziană pierdută, când au făcut-o de „țărăncuță, țărăncuță care nu știe că la americani nu contează locul 2″… Virginia Ruzici are dreptate: Halep a scăpat de-o presiune, aceea a locului 1, dar i-a căzut o alta pe cap, deloc nouă, tot a acestei poziții. Să vedeți ce-o să fie dacă nu câștigă Turneul Campioanelor! Propun de pe acum sfatul bătrânesc al tatălui ei: Hai să ne potolim!