La despărțirea de dl Daum

Despre adjectivul său preferat

Sunt aproape 80 de ani de când Geo Bogza, într-un articol de neuitat, mulțumea turcilor care plecau din România pentru că ne-au lăsat un cuvânt nemuritor: sictir. Azi, la iminenta despărțire de Christoph Daum – sictirit și el nu o dată – cred că se cuvinte totuși a-i mulțumi pentru că, oricât de puțin cunoștea limba română și deliciile ei, a implementat la noi teribilul adjectiv „fantastic”.

În germană sau engleză este cuvântul lui preferat – indiferent dacă se potrivea sau nu în românește. Ultima lui folosință a fost după acel 1-0 cu Armenia, când a putut declara că România a avut un moral fantastic în finalul partidei.

Și ce, nu a fost așa? Călcâiul lui Maxim nu a fost fantastic de aiurea? Adevărul este că și pe plan mondial, fantasticul este într-un trend formidabil. Nici nu se mai spune formidabil, ci din ce în ce mai simplu: e fantastic. Domnișoara care a câștigat US Open-ul nu a găsit alt cuvânt: „Să vin să câștig aici… fiind americancă, e fantastic”. Așa e: să vii într-un an de pe locul 972 într-o finală pe care o câștigi cu 6-3, 6-0, ce se mai poate spune decât că finala a fost și ea fantastic de plicticoasă? Ceea ce nu m-a împiedicat să mă amuz amintindu-mi ce a făcut, la Cincinnati, Halep cu această Stephens: 6-2, 6-1…

M-am amuzat? Ceea ce nu știe domnul Daum este că, la noi, fantasticul conține o mare doză de amuzament. Exemple imediate interne și externe. Ieri, un amic mi-a spus: „E fantastic, pentru prima oară sunt de acord cu Becali – să vină Zenga la națională!”. Ionuț Popa, după victoria, indiscutabil, fantastică asupra lui Dinamo: „Să-mi dea Gigi 3 jucători de-ai lui și iau titlul!”. Și însuși Gigi, într-un moment frenetic: „Dacă făceam eu naționala, eram calificați!”. Nu mai puțin fantastico-amuzantă aselenizarea unui fotbalist chinez la CFR Cluj, fie și la echipa a doua… La fel de tare – cât costă Benzema, dacă vrei să-l cumperi de la Real? 1 miliard! Dar și cum arată Realul, în campionat, fără Cristiano…

În fine, ca să echilibrez articolul, trebuie să mă focusez (ce verb!) pe o frază peste care s-a trecut prea ușor. Unul dintre cei doi Lopez a spus după finala de dublu: „Tecău și Roger sunt doi tipi fantastici și jucători foarte buni”. Se mai poate vorbi cu asemenea nuanțe chiar între foarte bine și fantastic? M-am gândit – fără amuzament – tot la Halep și la meciul ei cu Șarapova; nu a fost fantastică, dar a jucat foarte bine, cât a putut de bine, într-una dintre cele mai pasionante partide ale turneului. Cahill nu a fost doar amabil, și nici fantastic când a felicitat-o.