Totuși, Alibec zice că și-a dat viața

Refuz să mai învăț din eșecuri

Sunt într-o stare specială. Nu-mi acord decât dreptul de a mă declara contemplativ, ceea ce nu e prea recomandabil. Nu pot face calambururi din Larie. Am făcut deja, chiar aici, în Gazetă. Nu am energia de a-l ironiza (am făcut-o de atâtea ori…) pe patronul megaloman care ne poate anunța, după acest paralizant 1-5, că Florinel Coman va fi cel mai bun fotbalist român. Nu mă simt în stare pentru o criză de nervi, ca Ilie Dumitrescu văzând, în studio, ce face Enache. Nu-l pot pamfleta pe specialistul care ne anunța că dacă el ar fi Dică, le-ar cere băieților să-i sufoce din primele minute pe portughezi, fără să le pese de apărare.

Toate aceste neputinți le tratez cu un automișto: stai blând și te uită. Ca atare, contemplu scorurile generale cu care au fost eliminate din Champions League campioana și vicecampioana României. Dure, foarte dure, la diferențe de vreo 3-4 goluri, fie acasă, fie afară. FCSB ia acasă 5 de la Sporting, mai multe decât i-a dat Viktoriei Plzen. La asemenea dimensiuni, vorba lui Panduru, ce să mai înveți? Mai am puterea unui refuz: refuz să mai învăț tot timpul din eșecuri. În schimb, conform intenselor contradicții cu care îmi ascut creionul chiar după acest dezastru, găsesc un dram de energie pentru a-l lăuda, da!, pe Alibec.

Martoră îmi este colecția Gazetei că nu am fost nicicând un fan al lui. Creionul meu Pelikan nu i-a ridicat niciodată vreo odă. Acum, în plină catastrofă, mă simt presat să recunosc că în ultimul deceniu nu am auzit vreun fotbalist român care să ne spună că „mi-am dat viața” într-un meci și, într-adevăr, așa să fi fost. Cel puțin 60 de minute, Alibec a jucat cum nu l-am văzut vreodată. Nu știu dacă și-a jucat viața, cariera, averea, dar de ani de zile nu am mai contemplat un fotbalist român care să se „omoare” ca el, miercuri seară.

E adevărat, după o oră era epuizat și nu-i de mare mirare; se făcuse 1-2 după o groaznică naivitate în apărare, urmată în câteva minute de 1-3, 1-4, goluri de câte unul contra maximum doi steliști în careu; i se impută de ce, în calitate de căpitan, la 1-2 nu și-a mobilizat echipa pentru un eventual, fie și nebunesc, 3-2. De unde? FCSB, ca să se pregătească pentru Champions League, nu a dat mai mult de 10 goluri în 7 meciuri ale campionatului. La Astra – îmi scapă această vorbă, Alibec, Budi, Teixeira puteau întoarce un 0-2 la pauză într-un meci de cupă europeană. Iertat să-mi fie, dar aveau un nebun de antrenor pe margine. După ce și-a dat viața, Alibec a conchis: „Mergem înainte”. Mai trist decât acest clișeu nu se poate.