Și ce dacă Halep nu-i cea mai bună din lume?
Sunt impasibil în fața acestei întrebări

„Ți-am spus că pierde la Konta… Ți-am spus că nu e cea mai bună din lume…”. Fața îi strălucește de încântare. E foarte mulțumit de sine însuși. Eșecurile ei sunt victoriile lui. E tipul de suporter negativ, cel care se dă mare nonconformist fiindcă nu ține cu favoriții gloatei. Toți suntem gloată în ochii lui.
E greu de discutat cu el, e convins că numai el are dreptate, totuși, ieri l-am întrebat: „Bine, și eu cred că Halep nu e cea mai bună din lume, dar cine e? La Wimbledon mi-ai dat tot ca favorită pe Pliskova… Știi care Pliskova – aia care după ce a pierdut semifinala cu Halep la Roland Garros, a zis că mizează toți banii ei că Simona câștigă finala. E de neuitat”. Omul a tăcut vremelnic.
Adevărul meu este că, azi, în tenisul feminin fluctuația valorilor e într-atât de mare încât nu există cea mai bună din lume. Nu mă obsedează ca Halep să fie prima în clasamentul WTA, știu doar că ea poate câștiga sau pierde la oricare dintre cele 10 din top.
Am rezervele mele la jocul ei bazat pe o defensivă tot mai bună, dar, cum spunea elegant un comentator, „ea nu se simte prea bine în zona sensibilă a fileului”, ritmul ei nu posedă scurte benefice și durează prea mult până găsește loviturile decisive. Nu aș ridica ode mentalului ei. Eu nu doresc însă ca Halep să-și schimbe jocul, ci să joace cât mai bine ceea ce poate și îi convine fizicului ei ingrat.
Iar dacă țin cu ea – împotriva tuturor detractorilor ei – nu o fac dintr-un patriotism totdeauna comod. O fac din decență, ceea ce e mai complicat în sport: la ora asta, Halep e singurul nostru sportiv de mare performanță controversat în mediile cele mai competente.
Jocul ei nu place tuturor, dar un McEnroe poate spune că „sfertul” ei cu Konta a fost incredibil, CTP-ul că a fost unul dintre cele mai frumoase din câte a văzut în viața lui, iar Justine Henin, chiar discutând despre Muguruza – ține să remarce că „Simona Halep e aproape de jocul meu”.
E ceea ce mă mulțumește discret pentru că așa am scris în prima mea cronică despre Halep.
Sunt și mai mulțumit că nu am hulit-o niciodată. O scriu având în față chipul impasibil al mamei lui Andy Murray la eșecul lui de alaltăieri. Mai știm noi ce înseamnă impasibilitatea?