Ultrasul oral

El nu dă cu bâta, el dă cu gura

Ș-acum ce fac? După hoția de la Madrid, câțiva ultrași orali m-au bătut la cap ore întregi că domnul Kuipers e omul Barcelonei și 100% o să tragă pentru ea, precum Kassai pentru Real. Cacofonia e voită, căci pentru ei totul e un asemenea rahat. Absolut totul este furt, fură și Realul, și Barca, și Juve în Italia, și Bayern în Germania, tot fotbalul, tot sportul este azi o mizerie și o bătaie de joc la adresa noastră, a omenirii.

Ultrasul oral te ia de gât și te întreabă: cum să te entuziasmeze un escroc ca Ronaldo, cum să ții cu Bayern, cum să-ți mai placă un meci când totul e un aranjament murdar și global? Ce, nu-i așa? O fi, dar iată că olandezul nu a tras pentru Barca și s-a calificat Juve, cum era aproape normal după ce Barca a pierdut lamentabil cu 0-3 în tur. Juve nu e PSG. Ultrasul nu te lasă: „Și pe PSG nu a furat-o neamțul? Ești un bou!”. Ce se poate observa cu ochiul liber și cu urechea atentă este că la brutalitățile înfiorătoare de pe teren (care „vă pot afecta emoțional”, grijulie idee…) corespund brutalitățile acestor ultrași care nu dau cu bâta sau cu șobolanii, ci dau numai cu gura, dar ce gură, ce exagerări, ce apocalipsă și, mai ales, câtă trufie și dispreț la adresa proastei omeniri!

Ei dețin adevărul și dreptatea, iar tu, eu, suntem niște imbecili cărora ne mai place un șut, o pasă, un lob. Fără să ne pierdem în moralități excesive și inutile, îi pun, în mintea mea de bou, o întrebare omenoasă: și de ce vă mai uitați dacă vă e atât de clară mizeria din sport? Ultrasul oral devine moral: „Fiindcă mă simt responsabil, fiindcă vreau să îți deschid ochii, fiindcă vreau să te dezgust de Messi și Federer ai dumitale…”. Eu rezist și, rămânând bou, dar nu și măgar, îl întreb blând: „Bă, zi-mi dacă ți-a plăcut vreodată un fotbalist și dacă da, de ce…? Zi-mi o echipă care te-a entuziasmat și te-a făcut fericit măcar o zi… Nu te-am auzit vreodată pomenindu-mi vreun idol al dumitale de pe stadion”. Ultrasul mi-a acordat disprețul său imperial: „Bă nenorocitule, află că eu nu am idoli!”. Prea bine.

Este exact momentul ca să vă comunic că pentru mine – chiar după meciul desfigurat de Kassai – Marcelo e cel mai bun fundaș din lume de la Roberto Carlos încoace, acela având șutul, dar Marcelo un spirit ofensiv inegalabil. Eu îl prefer lui Ronaldo. De asemenea, sunt încântat de Rashford, singura revelație de la United din ultimii ani, capabil să strălucească într-un meci cu Chelsea fără Ibra lângă el. În fine, e de neuitat golul maradonian marcat, duminică, de algerianul Hanni de la Anderlechtul lui Stanciu și Chipciu, cum ne place să spunem în brava noastră veselie românească.