Pixul meu dă și el chixuri?

Există contraperformanță și în meseria de ziarist

Marțea trecută – după ce luni noapte am văzut cel mai curățel meci din play-off, cu faza aceea Nistor – Rivaldinho care l-a entuziasmat până și pe Basarab Panduru – am prins câteva lungi minute proaste de care mă simt obligat să dau seamă. În pagina 10 a Gazetei, la rubrica Press Reader, prima știre era aceea că, în meciul Anderlecht – Gent, Nicolae Stanciu a fost considerat cel mai slab de pe teren și a fost notat cu 4, iar Chipciu cu 5. A doua informație se referea la un nou impresar rus care îl ataca pe Lucescu pentru scandalul pornit în urma eliminării lui Shatov din echipa Zenitului. A treia consemna că „Estadio Deportivo”, după eșecul cu Betis în meciul cu Las Palmas, i-a acordat lui Toșca pentru a treia oară consecutiv nota 3. Toate aceste vești mi-au amărât ziua și nu zic vorbă mare.

O scriu imediat de ce: fiindcă m-am implicat, fiindcă țin la ei și, mai ales, țin la ce am scris despre ei. Țin la ce pune pixul meu pe hârtie. Îmi displace să scrie dezmințit, deși știu ce înseamnă contraperformanța și în meseria noastră de ziariști. Pixul meu poate da și chixuri. Dureroase. Foarte dureroase, de acord că nu cât un fault pe tibie, dar orișicât, pixul are și el nervii lui, chiar onoarea lui. Am scris imediat cu elan după primul meci al lui Toșca la Betis, la debutul lui mai mult decât onorabil față în față cu monștrii aceia de la Barca. Am greșit? Chiar ziarul andaluz admite că „românul a venit arătând clasă și curaj” – cel puțin pentru mine, astea nu sunt cuvinte goale, dar nici cele trei note de 3.

Să-mi dau și mie un 3 pentru că l-am lăudat prea devreme pe Toșca? Și pe Chipciu, tot așa, l-am lăudat prea repede?

Nu am fost singurul, doar primul în Gazeta noastră, dar asta m-a costat: la fiecare meci al lui, am stat încordat – dacă nu mi se va confirma pixul? Cu Stanciu am fost mai rezervat, deși Lucescu ne-a spus odată că e mai „universal” decât Chipciu. Cu Lucescu sunt și mai rezervat: țin la el prea mult ca să nu mă gândesc că acum, în criza lui la Zenit, totul ar fi fost altfel dacă Anderlecht, la 0-3 în retur, nu marca și nu se califica în ultimul minut, conform ghinionului care îl urmărește neîmblânzit pe Mircea. Ajuns aici, mă uit insistent la pixul meu și îl întreb: ce facem, bre, cu veștile astea proaste? Omul îmi răspunde cu hazul lui criminal: „stai liniștit, nu exagera… se știe de mult că marțea are 3 ceasuri rele, dar orice săptămână are 7 zile”.