Fecesebe e greu de scandat
Noi, cei care știm Steaua de la Voinescu până la Tătaru

Mâine, 1 aprilie, celebra zi de 1 aprilie, va avea loc un eveniment care nu va fi o păcăleală: din prima ligă a campionatului nostru, dispare Steaua. Echipa finanțată de George Becali se va numi în clasament și în scripte FCSB. Fără a fi un eveniment cosmic ca schimbarea orei de iarnă, nu e nici comic, precum ne sugerează Șumi în panseul său: „ce rivalitate să ai cu niște inițiale?”.
E mai mult tragicomic, deși foarte puțini utitilează acest termen estetic și în fotbal. Cred că mai sunt în viață mulți dintre cei care au trăit schimbarea din 1961 a numelui CCA în Steaua. Mai suntem câțiva care, în 2017, încă putem rosti pe dinafară echipa aceea cu Voinescu și Toma în poartă și sfârșind cu Tătaru, avându-i în fața ochilor, om cu om, pe Apolzan, Onisie, Bone, Ienei, Constantin, Alexandrescu…
Nu am de gând să scriu un necrolog al Stelei. Mai degrabă o povestioară – da, o povestioară al cărei sens e unul singur: de ce nu voi putea să scriu și să numesc FCSB altfel decât Steaua.
Eroul ei este unul dintre cărturarii de seamă al neamului nostru – Tudor Vianu. Nu știu dacă îi plăcea fotbalul, dacă citea Sportul – știu precis altceva: aflat într-o vacanță la Poiana Țapului, a admirat zile întregi o vacă superbă care păștea liniștită lângă vila lui. Într-o bună zi a pus capăt contemplării și l-a întrebat pe cel care o păzea – „Cum o cheamă pe vaca dumitale?”. Omul i-a răspuns pe îndelete: „Domnule profesor, nu are niciun nume, noi îi zicem dintotdeauna Florica!”. Profesorul a rămas fermecat de acest răspuns în care a găsit chiar un sens filozofic.
Fără multă filozofie sau morală, așa voi face și eu cu acest non-nume FCSB, de altfel imposibil de scandat și iubit. Pentru mine, Steaua va rămâne Steaua sub orice pseudonim va juca. Mă lasă rece conflictul minister-războinicul luminii și nu pot ascunde că țin incomparabil mai mult la Lăcă decât la Gigi. Nu vreau să descriu cu ce ochi voi urmări ce va face Steaua în Liga 4. Hotărât, nu mă va fascina.
Și, în fond, de ce să mă mai intereseze ce va juca această echipă impostură când Progresul și Rapidulețul mi se zbat în noroaiele și pustiul acelor ligi obscure? O spun cu tot oful tragicomic al unui simplu microbist bucureștean: nu-mi stă pe cap soarta FCSB-ului din Liga 1 sau a Stelei din Liga 4 cât timp Giuleștii și Doctor Staicovici sunt pe cale de dispariție și nimeni nu va face din asta un scandal. Da, oricât pare de fantezist, vreau un scandal pentru a salva Progresul și Rapidul!