Rooney la Melbourne

Când ești presat și de fotbal și de tenis

Ieri, la ora când începusem acest articol, Federer îl conducea pe Wawrinka cu 3-2 în primul set. Eram sub presiune – ce să fi făcut?, aveam de ales: televizorul sau hârtia? Datoria sau plăcerea?

Țin la amândouă, așa cum țin la amândoi, cu un plus pentru Roger! M-am decis și i-am lăsat pentru Rooney. La câteva zile de la Stoke – United, el, Sir Wayne Rooney, cum îl titra frumos Theo Jumătate, îmi stătea în minte și în pix. Ce îi făcuse lui Mourinho mă unsese pe suflet.

Stoke conducea cu 1-0 din prima repriză și United se chinuia ca măcar să egaleze. După pauză – păi când altfel? – Mou i-a introdus pe Rashford și Rooney.

Până la prelungiri, echipa a dominat copios, Ibra nu a dat mai mult de trei pase bune, nu mai aveam putere să emit obiecții, nu mai am obiecții la Mourinho, sunt inutile, el ne închide gura la toți și îl ține pe Ibra 90 de minute ca pe un sfânt, iar pe Rooney ca pe un salahor pe tot terenul. Ei bine, Rooney și Rashford au fost cei care au adus măcar egalarea în minutul 94. Cursă Rashford – a câta? – faultat limpede pe latura careului, ultima lovitură liberă a meciului, Rooney nu centrează, ci trimite magnific, peste toți cei din careu, exact acolo, în plasă.

Delir, desigur toți băieții grămadă peste Rooney, mai puțin – dacă ochiul nu mă minte – Ibra. De luni de zile scriu că problema cea mai spinoasă la United este relația Ibra – Rooney. Mă înșel? Poate nu mă înșel.

Alaltăieri, Mou a declarat că dacă Rooney vrea să plece în China, asta îl privește. Păstrând proporțiile, Mourinho nu e ca Șumudică în cazul Budescu. Șumi s-a bătut ca Budescu să nu plece de la Astra, Mou nu se amestecă în destinul lui Rooney, dacă nu mai vrea la United, ducă-se! Nu trebuie să fii Becali ca să întrebi: „Mă înțelegi?”. Pentru mine, fan deloc fanat al lui Manchester United, nădejdea este aceea ca Mourinho să înțeleagă că fără Rooney și Rashford, Ibra nu poate atinge super-perfecțiunea.

Ajuns aici, m-am dus la televizor să văd totuși ce se întâmplă la Melbourne – era 2-2 la seturi și Federer cerea pauză medicală. Nu ține totuși 5 seturi, la vârsta lui? Care vârstă? Cu Berdych a făcut un meci splendid, anacronic ca un vals în lumea de azi a rockului. Care vârstă? Jim Courier i-a spus-o în față: Ai 35 de ani și joci ca un puștan. M-am întors la pixul meu când mi s-a comunicat că Roger are 5-2 în decisiv și servește Stan. Nu am mai avut de mult un asemenea final de articol.