Dacă nu v-ați săturat

Ei da, o clipă am fost emoționat la Gala FIFA

Parafrazând neaoșul nostru dicton de după fiecare Revelion, „dacă vreți să revedeți”, i-aș pune Galei FIFA supratitlul „Dacă nu v-ați săturat…” Eu unul, nu, nu m-am săturat. Și de ce m-aș sătura, dacă asta-i vina mea? E vina mea că m-am plictisit să-l văd încă o dată pe Ronaldo the best – nu e vina lui, el este inocent și, mai ales nu știe ce-i plictisul în a se lăuda bombându-și pieptul; Totuși, să fiu drept, m-a bucurat să aflu chiar din spusele lui că îi va fi imposibil să joace mai bine ca în 2016. E ok.

Tot din vina mea m-a enervat că Messi nu a venit la Gală, Barca având un meci greu peste două zile. Nu trebuia să mă enervez – cu o zi înainte egalase, genial, în ultima secundă cu Villarreal, ca la două zile după Gala FIFA să repete, cu Bilbao, aceeași lovitură, tot genială.

Să fii în 3 zile de două ori genial și să nu-ți bombezi pieptul, asta nu o știe Cristinel, dar miștourile la adresa lui sunt inutile: Realul are titlul în buzunar iar Barca în ansamblu nu merge cum trebuie. Amândouă au dat 9 oameni în 11-le ideal, dacă nu 10 cu Alves azi la Juve, doar Neuer strecurându-se în poartă.

Nu e loc pentru Bale, pentru Lewandowski sau Coutinho, asta e situația, mă supun, dar nu pot să nu observ că nici chiar în TOP 10 the best nu apare nimeni din Premier League. E din nou din vina mea: o iubesc prea mult, se întâmplă în multe amoruri. De aceea am rămas încântat când am auzit-o pe cea mai bună fotbalistă a lumii mulțumindu-i soțului ei, nu e un fenomen de fiecare zi. Ca atare, în aceeași ordine de idei, am vibrat voios când Ranieri a fost consacrat antrenorul anului de către Maradona, un Maradona care a găsit o definiție rară pentru această meserie: jucătorul mănâncă și doarme, antrenorul nu mănâncă și nu doarme.

Fără să mă tem de patetism, nu pot ascunde cel mai intens moment de emoție – trofeul pentru suporteri acordat galeriilor de la Liverpool și Dortmund în semifinala Europa League.

Fanii englezi și germani – parcă îi alesese dânsa, Istoria – cântând împreună „Nu sunteți singuri”, imnul acela la care nu e de nicio importanță că inima are două auricule și două ventricule. Nu mi-am putut controla riguros glandele lacrimale. Sper că nu am fost singurul – oricum sper degeaba fiindcă imediat a venit peste pixul meu replica aceea din străbuni, de-o cruzime pe măsura lumii de azi: cu cât este mai frumos, cu atât este mai inutil. Pentru o dată, nu e vina mea.