Cu toată sobrietatea…

...și cu toată naivitatea

Budescu nu e departe de adevăr când spune că s-ar putea scrie o carte sau un scenariu având ca subiect fenomenalele întâmplări ale Astrei din săptămâna trecută. Cu toată sobrietatea – parcă sună mai bine decât deja epuizatul „cu toată dragostea” – aș zice că am avut de-a face cu o fabulă. O fabulă a cărei morală a fost eșecul lăudoreșeniei în fața unor disprețuiți deloc însă disperați.

Astra, cea călcată mereu din bombeu până în buzunar de rivala ei, se califică în primăvara europeană, conform celui mai aiuritor pronostic al antrenorului ei: „sper să ne califice Victoria Plzen!”. Incredibil, dar așa a fost. Meciul din Cehia ne-a înnebunit mai aprig decât orice Totti la București. Să i se fi transmis vreo valiză de la Giurgiu la Plzen ca primă pentru a-și apăra șansele, fie și la 0-2…? Mai știți și alte bancuri piperate din Pipera?

Peste câteva zile, Astra, campioana, o învinge tot așa, aiuritor, în ultima secundă pe vicecampioana care după ce s-a lăudat zi și noapte că are cel mai bun lot și nimeni nu-i poate sta în cale, s-a hotărât să-i cumpere ce-i mai valoroși jucători. Ce morală mai clară vreți la această fabulă? Ea e abruptă: Șumudică! Și el fanfaron, cu mult sub cel din Pipera, dar acoperit de câteva rezultate stupefiante. Eu îl numisem anul trecut ca un „Special One” al nostru, nu am avut succes, nu m-am prăpădit. Acum vine Panduru și zice mai competent decât mine: Șumi are o nebunie pe care n-o găsești în nicio carte de fotbal”. Așa rămâne. Totuși, fără umbra vreunei ironii, cred că Steaua la Villarreal a făcut ceva valabil: ne-a dat un final cu emoții! Firește, la câte s-au întâmplat după aceea, inclusiv ultimul Mioveni, asta se uită.

În general, politica megalomană se bazează pe lipsa noastră de memorie. Pentru mine, problema Stelei nu e brambureala sistemelor în jocul ei, ci crescânda avarie a sistemului nervos, atât al jucătorilor, cât și al antrenorilor. Mie, cu voia dumneavoastră, mi se face deseori milă de chinul la care sunt supuși Reghe și MM în justificarea eșecurilor; S-a ajuns a se invoca naivitatea în ratări, dar se știe de mult că există naivități catastrofale. E curat catastrofală deșănțarea cu care patronul își biciuiește în public jucătorii salariați, bazat pe legea „eu plătesc, eu comand”, și anunță că la iarnă schimbă jumate din echipă. Cine să reziste nervos? Cu toată sobrietatea, până atunci memoria îmi cere să reamintesc că megalomanul i-a promis lui Radu Paraschivescu o telediscuție după ce Steaua se va califica de pe primul loc în grupa ei din Europa League. Eu de ce nu aș fi naiv?