Vă place Ronaldo?

Mie îmi place și mai mult Messi

Microbist de când taică-meu m-a dus, în 1938, să văd Anglia – România și meloman de când am cântat la pian primele note ale unei game, firește că nu am luat în serios comparația lui Aurelio Pereira, care ni-l propunea pe Ronaldo ca un Mozart al fotbalului. Sigur că șeful academiei Sporting, cel care i-a descoperit talentul lui CR7 în stadiul de țânc, a vrut să spună că „băiatul” lui a atins geniul și cine-i genial, la 6 ani, dacă nu Mozart?

Microbist și meloman, mai trăiește în mine un mucalit dispus să-i facă dificultăți și să-l întrebe: Da’ ce, domnule, Mozart a ratat vreodată un penalty? Tot așa, mâine-poimâine, o să vină un critic muzical care vrând să-și modernizeze stilul o să scrie că boleroul lui Ravel are în final o forță de șut imparabilă. Microbist și meloman, cred că nu sunt un conservator înrăit când cer strictețe în comparații pentru ca lucrurile bine definite să rămână la locul lor. Cică asta s-ar numi inteligență. Încât l-aș fi rugat pe Pereira să mi-l compare pe băiat cu Di Stefano, cu Pușcaș și chiar cu Pele sau Maradona…

Pe de altă parte, trebuie să observ că Pereira a avut o idee bună în culturalizarea fotbalului: consacrându-l pe Ronaldo ca un geniu al jocului, ca un artist în stricta lui meserie, mi-a permis accesul la tot ce-i mai important în orice artă, și anume gustul. Gustul personal, acela care ne dă dreptul să-l întrebăm pe orice microbist: Vă place Ronaldo? Eu nu cred prea mult în microbiștii care, entuziasmați, nu au gust și nu-mi pot lămuri de ce le place un idol. Sau, și mai corect, de ce le place mai mult un fotbalist decât un altul (nu discut acum antipatiile – acolo e ușor!).

În această perioadă a sărbătorilor de final, adică în frenezia anuală pentru Balonul de Aur, nu văd de ce nu aș afirma decis că mie îmi place Messi mai mult decât Ronaldo. Și de ce? În primul rând pentru că la aceeași minunăție tehnică, Messi e mai mult pe gustul meu: e mai puțin dictator, mai puțin autoritar în egoismele lui, pe scurt e mai puțin trufaș decât Cristiano. Toate „chestii de gust”, dar care nu mă fac să nu admit gustul altora pentru arta cu care marchează Ronaldo. Copilărește vorbind, e de speriat.
Dar, totodată, nu mă pot reține să nu deplâng monotonia anuală în alternanța lor la putere. Nu e o manipulare? O scriu decis: Nu e pe gustul meu, oricât ar fi cei doi de incontestabili. Pentru a-mi păstra humorul, mă duc să revăd golurile acestui antologic 8-4 de la Dortmund – o năzdrăvănie de care, parol, în încrâncenările de azi aveam ceva nevoie.