Craiova – cea bine dispusă

Când Mulțescu se bucură ca Miriuță și Klopp

Nu-mi aduc aminte când am mai trăit experiența de luni seară – dacă aș scrie că niciodată aș fi incorect; totuși, măsurându-mi bine cuvintele o pot numi senzațională, cu toate riscurile, căci ce mai e azi senzațional în viața de noapte a unui cronicar sportiv din București, România?

Mă explic fără jenă: am pierdut primele 25 de minute dintr-un derby englez pentru că m-a pasionat un meci din campionatul României. Am ținut morțiș să văd până la capăt, până în minutele 90-94, Craiova – Dinamo fără să-mi pese că pe Eurosport începuse un Liverpool – Manchester United la care – cum se zice în jurul meu – „nu se renunță nici în ruptul capului”. Cu capul bine articulat pe umeri, am renunțat să mă duc pe Anfield până nu văd cum se termină meciul de la Severin.

Aș fi fost de un mizerabil snobism să-i pun mai presus pe Klopp și Mourinho, când echipele lui Mulțescu și Andone ofereau cel mai bun fotbal din prăpădita noastră de ligă. Chiar cu această limită obligatorie – meci made in Romania – Craiova e la această oră „the must” în engleză, dar și mustul în română, al campionatului. Înainte de toate, este echipa cea mai bine dispusă – în toate sensurile – la efort, la mișcare, la pasa în viteză, la șutul necesar; băieți indiscutabil talentați joacă într-un spirit atât de ofensiv încă ajung, din precipitare juvenilă, să marcheze din aiureli și să rateze acțiuni splendide.

Pentru mine, omul esențial e cel de pe tușă, Gigi Mulțescu, și ca să nu mă pierd în caracterizări pretențioase îl voi sintetiza în neașteptata lui bucurie din clipa triumfului, când a început să sară și să pedaleze violent, în gol, ca Jurgen Klopp, ca Miriuță. Nu fac din gesticulația bucuriei un criteriu al valorii, dar Mulțescu și Miriuță mi se par azi cei mai valabili antrenori, doi oameni care nu ar accepta ca patronul lor să scrie, în vestiar, cu litere mari, idei de o impecabilă stupiditate ca aceasta: „Nu talentul învinge în fotbal, ci munca!”.

Întors pe Anfield, sunt dator să scriu că nimic nu m-a făcut să îmi pară rău că am luat meciul de la 0-0 în minutul 25. Pentru mine, problema lui Mourinho la United este dacă Rooney mai are ce face lângă Ibra. Și, luni seară, Jose l-a introdus în repriza a doua și l-am văzut cum din propriul careu, de pe linia de fund, îl căuta cu o pasă lungă pe Pogba… Să nu-l plângem însă pe Mou…

Ce a pătimit miercuri seară, Pep, la Barca, acel 0-4 nu chiar foarte sever după ochiul meu, e de natură să-i mai descongestioneze orgoliul lui Mourinho.