Mai bine lucid decât negativist
Albania, ca și România, nu e o echipă care să te lase să joci entuziasmant

Vinerea trecută, după Franța – România, am fost trist fără a fi și amărât, trist fiindcă naționala pierduse cel mai bun meci al ei din secolul 21 – o scriu cu toată liniștea, cu grija aceea foarte bine definită de Andrei Vochin, grija de a nu fi patetic. Azi, patetismul nu are presă bună, în limbajul multor neamuri deștepte e asimilat cu prostia. Se poate discuta dacă e așa, dar una peste alta sunt gata să repet: în fața unui adversar semnificativ, România a făcut cel mai bun meci al ei din anul 2000 încoace.
Nu înțeleg de ce ne-am feri să zicem apăsat. Azi însă, după aproximativul fleoșc cu Elveția, nu mai sunt decât lucid. Cu Franța, trecuserăm de obiectivul nostru major – acela de a nu ne face de râs – și ajunseserăm „să punem probleme”, expresia cea mai la modă. Cu Elveția ne-am întors la ce știm de-o viață și ne-am pus nouă probleme. Condiția fizică? Petkovici ne lăudase tocmai pentru ea. Fusese politicos? Mentalul? Înlocuirile abrupte?
Lipsa de încredere în echipa performantă cu Franța?Menajarea lui Stanciu? Bine că nu l-au menajat și pe Tătă… Putem discuta până duminică, dar pentru mine problema e mai „metafizică”, peste condiția fizică. E (aproape) incapacitatea – la nivelul unui turneu final – de a lega două meciuri consecutive bune, fie și foarte bune. După o performanță vine prea repede contraperformanța, depresurizarea. Un meci bun al nostru nu are drept consecință un meci și mai bun, ci o pauză, ca să ne tragem puțin suflețelul…
Ca atare, nu o ascund, sunt sceptic pentru meciul de duminică și pentru calificarea la locul 3 cu o victorie entuziasmantă și ca golaveraj. Albania – de altfel ca și România – nu e o echipă care să te lase să joci entuziasmant. Dar poate că și scepticismul e mai bun decât exasperarea negativistă și îmi permite totuși să mă gândesc la ce s-a întâmplat la Mondialul din 1994 chiar după un 1-4 cu Elveția.
Oricum, până duminică avem timp să contemplăm o Anglie care, comic, pierde perfect englezește, adică în ultimul minut, două puncte, o Franță pe care Cornel Dinu, cu o dezinvoltură la care noi, chibiții, nu avem dreptul, o caracterizează suav: „Prost să fii, noroc să ai”, o Spanie căreia îi „lipsește” un Messi și o Germanie care ar avea nevoie de un Lewa… Bancul zilei e pe Facebook la Budapesta: cică la meciul Austria-Ungaria, fostul împărat al imperiului, Franz Josef, a întrebat: „Împotriva cui?”.