Celebrul: „Nu se poate… nu se poate”

Să ne bazăm pe Anticârcelul lui Şumi şi în cupele europene? Cobesc?

Una din cele mai celebre indignări – întinsă dintr-un careu de 16 până pe masa de snooker – este asta: „Nu se poate… Nu se poate așa ceva!” Rare sunt transmisiile când nu o auzi în toată amploarea ei.
Cum să nu se poată când vezi cu ochii tăi că se poate? Se poate rata din 3 metri în fața lui Oblak madrilenul sau a lui Neuer bavarezul, se poate rata perfect bila neagră aflată pe punctul ei… Ce atâta indignare, de ce atâta uimire? Ca să fiu franc, mie îmi place cel mai mult acel „Nu se poate, nu se poate așa ceva…” al lui Marius Ancuța: e indignat, dar nu e catastrofic, nu e foarte mânios, nu atentează la plăcerea de a privi mai departe viața bilelor și a tacului printre degete.

În comentariile fotbalistice indignările la ratări și faulturi sunt de la feroce la vulgar. Mi se va spune imediat că snooker-ul e cu câte unul la masă, nu în 11 pe gazon. De acord, dar înainte de toate ar fi trebuit să ne obișnuim, de mici, cu ideea dură în adevărul ei: jocul greșeala așteaptă.

În orice sport – în unul, în doi sau în 15 – mai mult se ratează decât se realizează. Eu nu zic că se poate orice, totuși la snooker nu vei auzi vreodată că sala va scanda „hoții, hoții!” sau că arbitrul va fi călcat în picioare fiindcă nu a șters bila albă cum trebuie.

La noi, în fotbalul de pe Tamisa dâmbovițeană se poate. Arbitrii sunt nemernici, meciurile permanent suspectate de blat, cronicarii plătiți de forțe obscure, indignările cu „Nu se poate așa ceva…” în orice conferință cu presa.

Ei și ce nu-i adevărat? E adevărat, dar care sunt consecințele? Ce vor face Astra și Steaua în cupele europene – la această problemă cine se gândește serios? S-ar putea, da, s-ar putea să nu facem nimic și degeaba să folosim Anticârcelul lui Șumudică și al mamei sale. Cobesc? Mă las copleșit de povestea noastră cu drobul de sare? E o poveste prea locală?

Îmi permit – extrafotbal – să vă comunic, fie și într-o gazetă de sport, că fiica unui prieten al meu, aflată în Anglia la studii, le-a citit colegilor ei, tradusă în engleză desigur, „Soacra cu trei nurori” și-a avut un succes – ca să fac o comparație – pe măsura lui United în semifinala cu Everton. (Un 2-1 extraordinar cu un gol al lui Martial în ultimele secunde)

Se poate pricepe „Soacra cu trei nurori” la studenții din Cambridge? Uite că se poate! Vă prezint scuzele mele pentru că am încercat să vă las pe gânduri într-o problemă care nu ține nici măcar cât surâsul rar al unui jucător chinez de snooker.