Un meci enorm

Multă vreme Liverpool - Dortmund ne va presa memoria

Deși Reghecampf susține că nu Liverpool – Dortmund a fost cel mai frumos meci din ultimii 10 ani, ci Steaua – Ajax 2-0, acest 4-3 de pe Anfield, un 4-3 în ultimele secunde, după 0-2, 1-3, mie nu-mi iese din minte și de sub pix nici azi. A fost un meci enorm care va face pressing multă vreme asupra memoriei noastre; mi se spune și se titrează că e bun de povestit nepoților. Nu am nepoți, am doar un bun și temeinic prieten cu care comentez în fiecare noapte tot ce e scor pe lumea asta, el fiind cormodinamovist, eu giggsoman de doi bani. În noaptea aceea nu mi-a răspuns la toate apelurile mele entuziaste.

A doua zi, mi-a explicat fără fasoane: după acest 4-3, nu a mai putut emite nimic vocal, de bucurie nu mai avea glas, celebra noastră întrebare: „Ce, eș’ copil?” nu-și mai avea rostul. Da, se copilărise. Mai am încă înțelegere pentru acest fenomen. De multă vreme sunt convins că marile meciuri ne copilăresc, oricât ne ținem de țanțoș, reci la minune, parșivi nu o dată în numele maturității. Matur vorbind, trebuie spus că acest meci a avut loc pentru o calificare în semifinalele acelei Europa League considerată ca „o masă a săracilor” unde nu-i mare brânză să te așezi. Asta e direct o prostie. Liverpool – Dortmund a fost de-o bogăție a jocului, de-o intensitate umană la care nu prea văd ce echipe de multimilionari, fie ei geniali, i-ar face concurență.

Îndrăznesc să întreb: credeți că o semifinală Atletico Madrid – Bayern poate produce atâta frumusețe pe metru pătrat și minut cu minut ca nebunia sărăntocilor de pe Anfield? Lasă că nici ei nu-s chiar atât de săraci, dar așa merge vorba, intoxicați cum suntem cu unicitatea lui Messi și Ronaldo, ca și cum n-ar mai exista în lumea asta un Coutinho, un Reus… Pe urmă ar mai fi acest Klopp: dacă l-ai pune într-un film, într-o carte s-ar zice că ești prea moralizator, prea idilic, de nu fantezist și extravagant. Cum adică? Antrenor ieri al nemților și azi al englezilor, aplaudat și de unii și de alții, nicio clipă huiduit, el însuși un german nebun de fericire că bat „ai lui” – care sunt ai lui?

Profesionismul occidental 100%? Mai lasă-ne cu europenismul! Nu vă las. Dimpotrivă. Adaug ce le-a spus nefericiților emigranți de pe țărmul grecesc acest Papa Francisc – posesorul unui tricou numărul 10 de la San Lorenzo. Le-a zis așa: „Nu sunteți singuri…” Nu vă e o melodie cunoscută? De unde o știa și Papa?