Încremenești? Nu încremeni!

Cu gândul la un diagnostic al lui Șumi

Ne mișcăm dibace printre penibilități, dar nu ne pasă căci viața rămâne intensă. Stăpânul le-a spus clar salariaților săi exact așa, că sunt penibili dacă dau vina pe Dinamo pentru acel 1-1 din campionat. Așa fusese: subordonatul se plânsese că Dinamo jucase cu Astra mai puțin intens decât cu Steaua.

Ar fi trebuit să i se mai spună că în prima repriză Dinamo a fost și mai slabă decât la Giurgiu și dacă lua până la pauză 3 goluri nu se mai discuta de intensitate și nu ni se mai cerea nouă, ziariștilor, să decidem în problemă. Nu ni s-a mai propus niciodată să dezlegăm asemenea mistere: de ce o echipă nu se dă deoparte când înfruntă Steaua, dar o lasă mai moale când joacă cu Astra?

Dezinvolt, antrenorul zicea că el nu a incriminat pe nimeni… Vali Moraru bine făcea când îi propunea să asculte înregistrarea și să audă cum a numit-o pe Dinamo… Nu s-a ajuns până aici, antrenorul a divagat pe arbitraj, că de ce nu s-a dat penalty la Chipciu…? Patronul nici el nu a fost exemplar: la Giurgiu cică diferența a făcut-o Alibec, tot așa cum Stanciu, nu altcineva, a pierdut meciul cu Dinamo.

Foarte intens în mânie, l-a călcat în picioare pe salariat și a zis, cu nume de față, că i-ar da 10 milioane Milanului numai să îl ia de la FCSB. Încremenești? Nu încremeni. A doua zi, stăpânul se răzgândește și fără jenă ne declară că a făcut cu băiatul doar o manevră psihologică pentru ca să-l aducă pe pământ, că prea și-a luat-o în cap… Peste o altă zi, stăpânul manevrează și mai psihologic. El va face din Stanciu un fotbalist apt de 15 milioane la transfer.

Numai 15? A fost momentul când m-a curentat amintirea unui alt ștab al fotbalului nostru care, acum câțiva ani buni, ne asigura că Chiricheș e de 50 de milioane și Gardoș de 30. Mi-a apărut imediat diagnosticul inutil blestematului Șumudică: suntem nebuni! Totuși, să nu ne prăpădim nici de râs, nici de penibil; fiindcă mi s-a imputat simpatic că mă uit prea mult la fotbalul românesc, m-am concentrat la sfertul lui Manchester United cu West Ham și l-am văzut pe ditamai Van Gaal-ul, la 2-0, vibrând, fără exagerare, cu intensitățile lui Reghe și MM. S-ar putea ca în acest domeniu – al fericirii la gol – amândoi să nu aibă rival. Poate Șumi și Simeone să le facă față.