Amicalmente vorbind

Te pomenești că renaștem odată cu natura

De mult nu s-a mai abătut asupra naționalei noastre un asemenea val de simpatie ca după acest amical cu Spania. Mai toată lumea – de la savanți la microbiști – e mulțumită, a apărut deja mândria de a fi român, se redescoperă ancestralul clișeu: cea mai bună apărare este atacul, ne batem capul cu ce vom face în Franța, Nicușor Stanciu e pe buzele tuturor – amicalmente vorbind, renaștem odată cu echinocțiul de primăvară și avem de ce: fără să fi făcut un meci chiar extraordinar, dar în orice caz mai mult decât decent, echipa s-a autodepășit, cum i-a cerut tăticul ei, nu o putem compara cu ce a jucat în grupa EURO unde, mă rog, nu a primit decât două goluri, dar nici nu s-a „omorât” ca aici, în 90 de minute cu marcaj, pressing și deposedări deloc antijoc.

Atacul? Ultimii 30 de metri…? Prefer să fiu concis: mi-a plăcut șutul fulgerător din 20 de metri al lui Stanciu, scos cu vârful degetelor de un Casillas parcă de altădată. În general, noi am jucat imaginar cu o Spanie de altădată – de la catastrofa ei din Mondialul 2014, ea nu mai e ce a fost, fie că bagă sau nu rezervele, fie că francezul de la centru nu i-a dat un penalty valabil, ceea ce nu l-a scandalizat nici pe Del Bosque și nici pe noi… Ironia cea mare și îndelungă a acelui Mondial unde Brazilia a capotat ca niciodată și Argentina a pierdut finala este aceea că fără sud-americanii ei, Barcelona nu ar fi azi cea mai bună echipă de club din lume.

Tot amicalmente vorbind, să observăm că acest egal regal se înscrie în abundenta „nebunie” a recentelor amicale europene. O asemenea sarabandă de rezultate aiuritoare nu se trăiește des. În Germania, Anglia face de la 0-2 3-2 și ne trimite la toate statisticile veacului 20 ca să căutăm când a mai pierdut Germania un meci în care conducea cu 2-0 și când a mai întors Anglia un 0-2 cu nemții; ca peste 3 zile, același Albion să conducă la pauză cu 1-0, cu o Olandă necalificată, și să piardă cu 2-1. Ce face însă Germania, după KO cu Anglia? Îi dă Italiei 4 boabe la una singură, Italiei care scosese și ea un egal mulțumitor cu Spania.

Melancolic ca orice european azi, m-am întors cu 33 de ani în urmă și am văzut cu ochii memoriei finala din 1982, când italienii au învins clar Germania și au defilat pe străzi cu un sicriu în care era depus însuși fotbalul german. Revenind pe Pământ, la pixurile și fixurile mele, ce vor să ne spună, la zi, aiurelile astea? 1 (azi toată telelumea numără pe degete…) toate amicalele sunt utile, 2 în niciunul nu poți avea încredere, 3 nu vreau să stric nimănui buna dispoziție.