Cofetăria de la Zurich

Unele obiecţii la decernarea Balonului de Aur

Mie cea mai amuzantă imagine a podiumului de la Zurich mi s-a părut pălăria lui Neymar lîngă smokingurile şi papioanele lui Messi şi Ronaldo. Fireşte, nu ne adunasem ca să ne amuzăm. Şi cu atît mai puţin să ne indignăm de banalitatea festivităţii, de consacrarea aceloraşi doi geniali, de clişeele plicticoase din speech-urile fericiţilor. FIFA nu ţine la originalitate, sfidează plictisul, e serioasă. Serios vorbind, nu poţi avea obiecţii capitale la Messi şi Ronaldo ca superlative pe gazon şi în comerţ. Mai mult: susţin că lui Messi i s-a făcut o nedreptate neatribuindu-i cel mai frumos gol din 2015, cursa aceea maradoniană din finala cu Bilbao.

Obiecţiile au însă îndreptăţire cînd vezi echipa de aur a anului 2015. Barca şi Real au 8 oameni din 11…Chiar aşa? Nici un Lewandowski, nici un Muller, nici un Aguero…? (Felicitări lui Raţ pentru opţiunea lui!) Îmi permit şi puţin haz adiacent: din cei 11, noi, sudamericanii inebranlabili avem 4 oameni care au pierdut Mondialul şi au luat 7 boabe de la nemţi. De la campioana mondială nu-l avem decît pe Neuer în poartă. Ceva mai multă limpezime găsim în topul primilor 10: pe prodigiosul Lewandowski îl despart doar 3 procente (4,57) de locul 3 al lui Messi (7,86). Apar cu chiu cu vai şi doi din Premier League – Hazard pe locul 8 şi Alexis Sanchez fie şi pe locul 10 – în nici un caz Wayne Rooney.

De ce ar fi totuşi ciudat votul lui Larry Mana, selecţionerul celor din Samoa Americană: 1. Alexis Sanchez, 2. Lewandowski, 3. Neymar? Nu mi se pare deloc ciudat, tot aşa cum nu-mi sună fistichiu votul lui Carlos Osorio, selecţionerul Mexicului: 1. Muller, 2. Neuer… În aceeaşi ordine de idei, socotesc cu totul normală boicotarea anchetei de către Conte şi Buffon pentru neincluderea lui Gianluigi pe lista celor 50 de finalişti.

Ajuns aici, e poate cazul să mă întorc la un of strict personal. Marţi şi miercuri, la 24 şi respectiv 48 de ore de gala luxuriantă FIFA, Premier League mi-a dat două meciuri de colecţie, cum se spune tot mai des şi mai sec pentru ceea ce e pur şi simplu memorabil. Cu un Liverpool – Arsenal 3-3 în ultimul minut şi un Newcastle – United tot 3-3, tot în prelungirile partidei; l-am văzut pe nesuferitul Van Gaal la limita lacrimilor, căci avusese 3-2 în minutul 87, cu un Ronney fabulos, în sensul strict al cuvîntului; l-am văzut pe Klopp bucurîndu-se pe tuşă ca Şumudică, fiindcă Arsenal-ul lui Wenger conducea cu 3-2…Poate că era sobra replică insulară la cofetăria galei de la Zurich.