Cu toată tandreţea

Pornind de la o reclamă pentru ciocolată

Cum? „Îndrăzneşte să fii tandru!” Vreţi să repetaţi? Ce e asta? E teletextul alăturat unei reclame pentru ciocolata aia Milka – de zile întregi nu-mi iese din minte, nu mă lasă în pace, mă întreb cui i-a dat prin cap.

Cum să îndemni azi la tandreţe?, adică mai pe româneşte la ceva blîndeţe, la oarecare duioşie? Cu cine să fii azi tandru şi încă îndrăzneţ de tandru? A ajuns chiar şi tandreţea o îndrăzneală? O fi ajuns dacă pînă şi cînd spui „cu toată dragostea”, e o parolă de trecere de la o ironie uşorică la un sarcasm foarte gros. Cu toată tandreţea, vin şi afirm că reclama pentru ciocolata Milka e o fisură frumoasă şi serioasă în gîndirea noastră de beton şi în limbajul nostru de lemn. Ea nu se poate mărgini la dăruirea unei bucăţele de ciocolată. Nu sînt demagog. Am cutezat să fiu tandru punîndu-l pe Florin Cernat number 1 în ancheta pe 2015 a Gazetei noastre. Ştiu că nu va ieşi primul – ei şi? Tandreţea sper că nu mi-a sabotat competenţa. Pasele lui inteligente mă înduioşează nu o dată, deşi ştiu bine, ştiinţific, că nu duioşia ne poate inspira privind jocul unui înaintaş. Dar la ce se vede azi în domeniul pasei şi demarcării, am tot dreptul şi la melancolie.

Extern, am curajul să fiu tandru cu blîndul (cel puţin aşa apare…) Ranieri cel care a adus Leicester pe primul loc în Anglia. La cîte eşecuri a avut din Monaco pînă în Grecia, omul acesta merita să vină – fie şi pentru cîteva etape – peste alde Van Gaal, Mourinho şi alte somităţi în suspans. Nu ştiu dacă şi cum urlă în vestiar, mie îmi place însă tristeţea lui stăruitoare, consecventă, căci are de ce. Nu a cunoscut triumful şi această carenţă se înscrie pe faţa şi în liniştea gesturilor – exact cît e necesar ca să mă emoţioneze. Îmi pare rău doar fiindcă o scriu atît de tîrziu: ochisem de mult cum dirijează la Leicester şi nu am îndrăznit să pun pe hîrtie – am însă doi martori cărora le-am bătut de mult capul cu acest Leicester al lui Ranieri şi al lui Selby tacticosul: sînt doi fraţi prozatori de primă clasă care au jucat cîndva în copilărie, cu Dan Petrescu, Bursucul. Ori asta ca să duc pînă la capăt excesul meu de tandreţe pe ziua de azi, înainte de Sărbători. Tandreţea trebuie să aibă şi ea limitele ei, aşa cum la poker nu plăteşti toate cacealmalele. În consecinţă, nu cunosc nume mai vesel, mai încîntător şi mai candid de echipă de la noi ca Nuova Mama Mia însoţit neapărat de sunetul acesta al castanietelor venit din localitatea ei: Becicherecu Mic. Doar pe Espanyol-ul lui Gâlcă îl voi mai căuta în clasamentul spaniol aşa cum o caut pe Nuova Mama Mia în fiecare săptămînă printre cele mai mici litere din Gazetă.