Bucuriile unui fan sud-american

de RADU COSAŞU

La fiesta de duminică venim şi noi cu megalomanul nostru. Golul lui Messi din semifinala Copei America, acel magic lob cu stîngul, ne dă, celor care ne pricepem la fotbal pe cît îl iubim, o stare de […]

de RADU COSAŞU

La fiesta de duminică venim şi noi cu megalomanul nostru. Golul lui Messi din semifinala Copei America, acel magic lob cu stîngul, ne dă, celor care ne pricepem la fotbal pe cît îl iubim, o stare de bucurie ce ne trimite direct în curtea şcolii şi pe maidanele copilăriei fără de care nu ne-am fi construit competenţele în materie. Sînt atît de vesel încît de azi mă gîndesc la finala de duminică dintre Messi şi Robinho, ba nu: dintre Brazilia şi Argentina, ca la o fiestă, ca la o sărbătoare a ceea ce voi numi pînă mi se va chirci acest creion: fotbalul-asociaţie. Nimeni pe lume nu-l practică, nu-l ştie ca sud-americanii, în frunte cu dumnealor, băieţii lui Dunga şi Basile. Fan brazilian de aproape 50 de ani, din 1958, de cînd am văzut pentru prima oară în viaţa mea o finală de Mondial la televizor (Brazilia-Suedia 5-2), nu pot ascunde cît de mult ţin totodată la Argentina şi la spiritul ei imposibil de modificat: fie că azi ninge la Buenos Aires, fie că ţara lor trecea ieri prin cea mai grea criză economică, ei – răspîndiţi în toată lumea 11 luni din 12 – joacă exact şi imediat fotbalul lor, liberi de „sisteme”, aparent haotic, uşor maidanez, dar savanţi în tehnică individuală, încîntători ca echipă. Nu exclud ca duminică să vedem în acelaşi sens sud-american un meci dur şi urîţel, nimeni nu te poate dezamăgi cît un idol, dar azi, vineri, nimic nu-mi taie din elanul cu care îi aştept poimîine. O fază-două geniale trebuie să apară…

În calitate de microbist român, pe măsura veseliei messiniene nu pot contribui, la zi, decît aducînd la lumină un element plin şi el de haz: avem printre noi un tip fenomenal! Acesta susţine fără să semnalizeze a glumă că el îşi poate da seama în 15 minute dacă un atacant e bun sau nu. O fi vreun Cruyff, vreun Herrera, vreun Pişti Covaci? Nici vorbă! În toată viaţa lui nu a făcut altceva decît a cumpărat sau a vîndut jucători, pămînturi, oi şi brînză, ceea ce nu e rău deloc, dar e cam puţin pentru o cultură a fotbalului total… Aceasta nu-l împiedică să se laude că la atacanţi – numai la atacanţi! – se pricepe mai bine, să zicem, ca Hagi sau ca Adrian Ilie, cărora le rămîne să fie competenţi doar în ale defensivei. La atacanţi, el e specialistul! Atîta haz în incompetenţă îmi dă şi mie avîntul necesar să mă laud că trăiesc într-o ţară unde mulţi oameni, nu în 15 minute, ci în 5, îşi dau seama dacă cel din faţa lor e deştept sau nu… Într-o ţară unde, lîngă avertismentele meteo şi hidrologice, e necesar un „cod portocaliu” spre roşu, privind canicula mitomaniei şi vijeliile de megalomanie şi miştocăreală.