Spiritul strămoșesc al naționalei

...Și pe cînd un imn al microbiștilor?

Și de ce, mă rog frumos, să nu-i dai, Doamne, nimănui viața fotbalistului? Ce înseamnă discriminarea asta? Adică viața mea de microbist e de neglijat? Știe cineva prin cîte frămîntări sufletești trec și eu, microbist al lui Gabi Torje, de pildă? Desigur, frămîntările sufletești sînt mai nimic față de o rupere de menisc, dar dor și ele, merită și ele dacă nu o doină, măcar un rock nebun… Torje al meu – așa cum am avut de-a lungul vieții un Apolzan al meu, un Oaidă al meu, un Boloni al meu – Torje îmi spune înaintea meciului cu Finlanda că „dacă nu-i batem, nu încape nici o scuză”. Nu-i batem și ne apar imediat o mie de scuze față de noi, microbiștii; le primesc, îmi mănînc limba să nu exclam un sincer „huo” pentru cît de prost au jucat în repriza a doua și mă costă această sacrificare a sincerității.

Ca după victoria cu calificare la Feroe, să mă trezesc că Torje al meu îmi dă o palmă fiindcă nu am crezut în forța naționalei; o încasez și aștept un imn în cinstea vieții ingrate de microbist. Pînă atunci, îmi permit să înalț un cînticel voios pentru acest 3-0 în Feroe, primul 3-0 al României în aceste preliminarii europene, un 3-0 care cu siguranță v-a scăpat. Înșirăm toate cifrele catastrofale, dar nu vedem că, după 10 meciuri, într-o grupă facilă, România a marcat, oficial, cuiva, 3 goluri, dintre care două din afara careului! Vedeți că nu sîntem drepți cu băieții?

Ca să fiu și mai drept și mai puțin ironic, cer să se consemneze și acest aspect: după ce Budescu, în minutul 4, a realizat un 1-0, naționala i-a lăsat pe feroezi să joace cum vor, așa cum o știe de cîte ori conduce cu 1-0; pînă în minutul 45, cînd Budescu a făcut mirobolant și fistichiu un 2-0 liniștitor, cel mai valabil om al nostru a fost Tătărușanu. Nu-mi prezint scuze, dar acesta e spiritul strămoșesc al naționalei: cu Pițurcă sau Iordănescu la cîrmă, orice 1-0, fie și din primele minute, se îngheață sau, mai bine zis, se apără. Nu avem instinct ofensiv, dar ne putem lăuda că nu există echipă europeană care, în preliminarii, să fi primit doar două boabe în 10 meciuri. Numai România a reușit această performanță greu de contestat.

Nu cred că în cîteva luni, pînă-n vară, se va modifica acest spirit pe care l-aș numi ancestral, așa cum ni l-a inoculat, nu fără succes, temporizarea angelicului Niculescu. Președintele Federației zice de pe acum că e sigură trecerea noastră de grupe în turneul final. Fiindcă nu știu care va fi grupa noastră, emit doar speranța idilică și virtuoasă că vom juca frumos și vom ieși cu fruntea sus, ca rugbyștii. Restul e iluzie, iar diferența dintre speranță și iluzie stă la baza vieții de microbist.