Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
„Wow!”-ul lui Lineker

„Wow!”, mi-am permis să exclam și eu, cu entuziasm chiar, aflând de acel „Wow, e om!” cu care a comentat Lineker ratarea de către Messi a penalty-ului din minutul 45, la 1-1, cu PSG. Ca să-i înțelegi geniul conciziei trebuie […]

...

Detaliile unor ”optimi”

Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment […]

...

Prietenul meu „cormoranul”

Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și […]

...

Merci, Giroud!

Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea […]

...

”E Mbappe cel mai bun din lume?”

„Ce se întâmplă, v-ați pierdut mințile?”, extind întrebarea lui Lineker când a auzit că la Liverpool vor să-l dea afară pe Klopp pentru căderea din clasament. O extind, poate o și exagerez după această noapte nu atât de furtunoasă, cât […]

...

Justine Henin o fi şi ea o galactică…

Nu cred că cei doi foarte buni comentatori – Radu Antofi şi Sorin Ionescu – au exagerat atunci cînd în plină finală Nadal – Federer, au aşezat-o lîngă ei pe Justine Henin. Semnez bărbăteşte această competentă apreciere, de un nonconformism […]

joi, 14 iunie 2007, 4:39

Nu cred că cei doi foarte buni comentatori – Radu Antofi şi Sorin Ionescu – au exagerat atunci cînd în plină finală Nadal – Federer, au aşezat-o lîngă ei pe Justine Henin. Semnez bărbăteşte această competentă apreciere, de un nonconformism la fel de evident ca adevărul performanţelor ei. Oricît îmi displace să numesc „galactic” un sportiv „doar” excepţional, fac o concesie şi de dragul humorului accept că Justine Henin e şi ea o galactică. N-au existat vreodată sportive denumite aşa, dar nu-i treaba mea dacă misoginii se vor înfuria. Eu nu sînt misogin, dimpotrivă.

E adevărat că nu finala de la Roland Garros mi-a dat elanul ca s-o ridic pe Justine în slava cerului; văzînd ce face din puştoaica aceea de un talent încă vulnerabil la tot ce e trac – m-am trezit nu o dată strigînd (în sinea mea, desigur): Să vină Şarapova!, Să vină Williams!, Să vină fie şi Mauresmo! Atît de dezechilibrată a fost finala. Pentru a fi exact, meciul cel mai tare a fost sfertul dintre Şarapova şi Schnyder, în trei seturi, cu un decisiv 9-7 de o tensiune care explică, poate, ceva din catastrofa rusoaicei în semifinala cu Ivanovici. Finala fiind aşa cum a fost, capodopera Justinei rămîne meciul ei cu Serena Williams pe care a spulberat-o fermecător. „Fiara” – dacă aţi făcut sport, ştiţi că termenul nu e deloc peiorativ, ci un supelativ al forţei naturale, nu a mişcat, ţintuită şi îmblînzită exemplar de o ştrengăriţă formidabilă ca ştiinţă a jocului şi putere de luptă. Lăsînd deoparte glumele extraterestre şi revenind pe pămînt, mă uimeşte ceea ce s-a putut „înmagazina” (termen mai terestru nu găsesc) ca energie, ca talent îndelung muncit, într-o fiinţă de 167 cm care îmi dă mereu impresia unei colege cu care am făcut liceul. Fără a avea musculatura surorilor Williams (a lui Nadal îmi este din ce în ce mai antipatică), departe de gabaritul unei Mauresmo, Justine este în lumea de azi cea mai viguroasă contrazicere a becalizării care decretează eliminarea piticaniilor din sport. Micuţa are muşchi normali din fibre de oţel, o mişcare de căprioară şi un psihic de leoaică. Cel mai clar a definit-o Martina Navratilova, pentru mine suprema campioană: „Henin e un Federer feminin, iar bărbaţii ar trebui să aibă o Henin!”. Nu ies din vorbele ei, misoginii să tacă!

Comentarii (19)Adaugă comentariu

Comentează