Justine Henin o fi şi ea o galactică…

Nu cred că cei doi foarte buni comentatori – Radu Antofi şi Sorin Ionescu – au exagerat atunci cînd în plină finală Nadal – Federer, au aşezat-o lîngă ei pe Justine Henin. Semnez bărbăteşte această competentă apreciere, de un nonconformism […]

Nu cred că cei doi foarte buni comentatori – Radu Antofi şi Sorin Ionescu – au exagerat atunci cînd în plină finală Nadal – Federer, au aşezat-o lîngă ei pe Justine Henin. Semnez bărbăteşte această competentă apreciere, de un nonconformism la fel de evident ca adevărul performanţelor ei. Oricît îmi displace să numesc „galactic” un sportiv „doar” excepţional, fac o concesie şi de dragul humorului accept că Justine Henin e şi ea o galactică. N-au existat vreodată sportive denumite aşa, dar nu-i treaba mea dacă misoginii se vor înfuria. Eu nu sînt misogin, dimpotrivă.

E adevărat că nu finala de la Roland Garros mi-a dat elanul ca s-o ridic pe Justine în slava cerului; văzînd ce face din puştoaica aceea de un talent încă vulnerabil la tot ce e trac – m-am trezit nu o dată strigînd (în sinea mea, desigur): Să vină Şarapova!, Să vină Williams!, Să vină fie şi Mauresmo! Atît de dezechilibrată a fost finala. Pentru a fi exact, meciul cel mai tare a fost sfertul dintre Şarapova şi Schnyder, în trei seturi, cu un decisiv 9-7 de o tensiune care explică, poate, ceva din catastrofa rusoaicei în semifinala cu Ivanovici. Finala fiind aşa cum a fost, capodopera Justinei rămîne meciul ei cu Serena Williams pe care a spulberat-o fermecător. „Fiara” – dacă aţi făcut sport, ştiţi că termenul nu e deloc peiorativ, ci un supelativ al forţei naturale, nu a mişcat, ţintuită şi îmblînzită exemplar de o ştrengăriţă formidabilă ca ştiinţă a jocului şi putere de luptă. Lăsînd deoparte glumele extraterestre şi revenind pe pămînt, mă uimeşte ceea ce s-a putut „înmagazina” (termen mai terestru nu găsesc) ca energie, ca talent îndelung muncit, într-o fiinţă de 167 cm care îmi dă mereu impresia unei colege cu care am făcut liceul. Fără a avea musculatura surorilor Williams (a lui Nadal îmi este din ce în ce mai antipatică), departe de gabaritul unei Mauresmo, Justine este în lumea de azi cea mai viguroasă contrazicere a becalizării care decretează eliminarea piticaniilor din sport. Micuţa are muşchi normali din fibre de oţel, o mişcare de căprioară şi un psihic de leoaică. Cel mai clar a definit-o Martina Navratilova, pentru mine suprema campioană: „Henin e un Federer feminin, iar bărbaţii ar trebui să aibă o Henin!”. Nu ies din vorbele ei, misoginii să tacă!