Speriat, dar lucid

Cu gîndul încă la cupele europene

Știind prea bine că meciul de astă-seară nu e sfîrșitul lumii și nici decisiv în ale calificării la Euro, am tăria indelicateții să recunosc că mie îmi stau pe cap eșecurile săptămînii trecute, mulțumită cărora am izbutit să nu mai jucăm în nici o cupă europeană. E o contraperformanță fără rival în ultimii 12 ani. Ni s-a tot spus că Rosenborg nu era o echipă de speriat, dar ce-i cu asta? Nu ascund că, personal, sînt direct speriat de ce-au putut „înfăptui” Steaua și Astra.

Nu se acceptă ușor în viața fotbalului nostru – sperieturile. Susțin, cu toată luciditatea, că azi e cazul. Ca să-mi revină cît de cît mintea la cap, mă uit la grupele Europa League și mă gîndesc cum ar fi fost Steaua în locul lui Rosenborg, acolo, în grupa C? Ce mare bucurie (sau mare brînză) ar fi fost ca Rădoi-Pedrazzini să cadă cu Dnepr, Lazio și Saint-Etienne, aia care mai dăduse un 3-0 la Tîrgu Mureș cît celălalt 3-0, fără de speranță, la București, al norvegienilor. Cu puțintel humor, mă bate gîndul că sorții ne-au răzbunat: dacă ați eliminat două echipe românești ia luptați-vă cu Dnepr și Lazio.

Nu sînt cu totul deplasat: ca un făcut, alte două echipe cu care am avut de-a face – Alkmaar și Partizan – au picat în aceeași grupă L și se vor măsura cu alde Bilbao și Augsburg. Nu ar fi fost chiar o grupă de groază… N-a fost să fie – după acea expresie de-o frumusețe complicată care l-a vrăjit și pe Constantin Noica (mare microbist român, fan UTA).

N-a fost să fie, dar ce-a fost săptămîna trecută nu mai ține de vraja limbii române, ci de fotbalul nostru românesc și coeficienții lui europeni despre care filozifii nu au ce să ne lămurească. Acum mi se spune, cu o simandicoasă liniște, că nici una dintre cele care ne-au eliminat nu a fost mai bună decît Steaua. Și, mă rog, care-i mîngîierea? Adevărul crud e că Steaua n-a fost mai bună decît Partizan și Rosenborg. Ba mai mult: cu voluptatea noastră masochistă facem ierarhia celor mai valoroase echipe care ne-au vizitat în vara descalificărilor europene și nu puțini o punem pe Trencin în fruntea listei. Ca și Ilie Dumitrescu, nu pot să-i uit (mai mare rîsul) pe „slovacii” Jairo și Wesley, pe care îi pun peste puștii minune campioni mondiali ai lui Partizan și oricum peste norvegianul ăla care ne-a uluit cîte goluri dădea în campionatul lui. În fine, pentru a-mi trata cumva sperietura cu humor crescînd – se zice că e cea mai valabilă metodă – încerc să nu mă capsez la grupa E a Ligii Campionilor: acolo strălucește, ajunsă fie și din ultima urnă valorică, BATE Borisov.

Mă bat o mulțume de gînduri, dintre care cel mai acut e: dacă trecea de Partizan, Steaua o bătea pe BATE Borisov, cîndva, la dispoziția noastră…? Tăcere: să se descurce ei cum or ști cu Barcelona, Leverkusen și Roma… Numai astea ne mai lipseau pe cap, din septembrie pînă în decembrie.