Un Federer înmărmuritor

Totuși, nu vă deranjează nimic în clasamentul ATP?

Văzîndu-l pe Federer cum a jucat la Cincinnati, incredibil e că mai putem exclama: „Incredibil!”. În două seturi scurte l-a măturat pe Lopez, învingătorul lui Nadal; în două seturi l-a rezolvat pe Murray, cu un singur break în primul set și într-un tie-break cu două mingi curat geniale în final; tot în două seturi l-a frînt pe Djokovici, mai întîi într-un tie-break (7-1!) și apoi, în al doilea set, unde a condus cu 3-0 fără să mai cedeze pînă la 6-3, după două game-uri la 4-1 și 5-2, în care nu am mai putut nici măcar șopti: „Incredibil!”. La 34 de ani, Roger ne-a lăsat fără glas, amuțiți în admirație. E cazul oare să-mi imput că de vreo 2 ani am scris despre el mereu îngrijorat de puterea lui de a duce 5 seturi, de venele și arterele sale, de vîrsta sa…? De cîteva ori m-am exprimat că e vremea să se retragă; nu eram convins de optimismul lui McEnroe și Wilander, și anume că Roger va juca atît timp cît are plăcere. Acum îmi răspund singur: dacă așa arată – ca la Cincinnati – plăcerea lui de a juca, nu-ți mai bate capul, ești un fan caraghios și lasă-mă!

Numai că asta nu schimbă situația în clasamentul ATP – o situație dacă nu plicticoasă, cel puțin banală: de mult timp nu mai apare nimeni care să pună în discuție, nu zic în pericol, dominația celor trei – Djokovici, Federer, Murray (cîndva patru, cu Nadal). Nu vă deranjează? Pe mine da, recunosc. La Cincinnati a apărut în semifinale Dolgopolov, cel de-al 66-lea în ATP, dar, cum se zice pe bună dreptate, capabil să bată pe oricine. Djo a pierdut primul set, a luat foarte răbdător tie-break-ul setului doi și l-a lucrat lejer pe ucrainean în decisiv. E clar că Nole, la Cincinnati, nu a fost în pisc de formă – în finala cu Feder ne-a oferit cel mai slab meci al lui din 2015.

Straniu de slab pentru Nole, care știe ca nimeni altul să trateze situațiile dificile. În pofida elogiilor aduse lui Federer, nu pot crede decît că s-a rezervat pentru Openul Statelor Unite. În schimb, Murray ne-a dat cu Dimitrov meciul cel mai pasionant al turneului: în decisiv, Andy, de la 2-5 a cîștigat cu 7-5, cinci game-uri la rînd în fața acestui bulgar extrem de dotat, dar care nici el nu a ajuns să străbată mai sus, spre primele 4 locuri, unde continuu să-l pun pe Nadal, oricît de jos e acum în clasamentul la zi. De ce? Fiindcă ne-a lăsat o idee senzațională, deloc la îndemîna oricărui comentator: „Am un an greu, dar nu oribil”. În harababura universală a sensurilor, în catastrofismul atîtor eșecuri, a ști să diferențiezi între dificil și oribil ține de retururile extraordinare.