Cine-l mai poate învinge azi pe Nole?

Federer, în eleganța lui, i-a urat: "Ține-o tot așa!"

Săptămîna trecută, la Roma, am văzut ceva nemaivăzut de mine, cu ochii personali. În tie-breakul primului set, Nadal conducea cu 6-2 și cel din fața lui, Wawrinka, îl egala la 6! Mai mult, elvețianul făcea 7-6, Nadal revenea la 7-7, dar dublul W cîștiga setul cu 9-7! Carbonizat, Rafa pierdea setul al doilea la un 2-6 pentru care pixul meu nu mai posedă semne de exclamație!

Firește, în ultimul timp, Nadal nu mai e Nadal, o scriu fără nici o plăcere, nu sînt omul să mă bucur, în sport, la declinul unui campion de dimensiunile lui Nadal. În fond, Wawrinka l-a învins abia a doua oară – numai că am cu Stan o relație specială: țin cu el fiindcă nu știu un altul care, ani de zile, sub ochii mei de chibiț, să fi progresat de la un țăcănist plicticos la un tenisman care le are pe toate și poate face față oricui.

M-a amuzat mesajul scris pe sticlă pentru semifinala cu Federer: „Abia aștept să te văd mîine”. Sînt în măsură să scriu că nu s-a întîmplat cine știe ce, ca să nu zic nimic. Federer pornește cu 0-3, după care, în 54 de minute, Stan nu mai face decît un singur punct în primul set (4-6) și încă două în setul doi. Să fi fost urmarea meciului epuizant cu Nadal?

Chiar de un Nadal carbonizat nu treci fără s-o plătești… Sau să fi fost – oroare! – un blat între doi elvețieni? De ce să nu fie? Un e-mail semnat Dudu mă făcea cam de 3 parale că nu am văzut blatul din returul Bayern – Barça, unde Messi și ai lui, calificați la pauză, l-au lăsat pe Pep să îi învingă cu 3-2.

Recunosc – mă suspectez că sînt prea puțin suspicios în materie de blat și ar fi cazul, poate, să progresez în înțelegerea mizeriilor. Dar pînă unde? Să văd blatul dintre Wawrinka și Federer? Mai bine să admit că Roger al meu nu mai poate face mare lucru în fața lui Novak Djokovici.

Finala dintre ei a avut o encefalogramă liniștită – 6-4, 6-3, restul nici un break Federer, cu cîteva schimburi super, cu cîteva frumuseți ale lui Roger, nici una decisivă. Fără să vorbim în absoluturi, lăsînd întîmplării ce-i al ei, nu se vede la orizont un om care să-l învingă azi pe Nole.

El domină aproape suveran tenisul de azi și nu e vremea să polemizăm încotro îl duce. Federer i-a urat cu geniul lui în decență: „Ține-o tot așa!”.

Dacă nu ar exista Roger, nu am avea ce discuta despre modestie și eleganță; am rămîne la trufiile îndreptățite ale lui Nole, la ostentația lui în mișcările pumnului său către celălalt, la mîndria lui inflexibilă de sîrb.

Federer – cu pumnul totdeauna îndreptat spre sine – ne asigură că va juca tenis cît timp îi va plăcea și că, oricum, forehand-ul lui e în progres. La 33 de ani. Îmi urez să-i văd și pe ceilalți cum vor juca la 33 de ani.