Valorile domnului Hagi

Nopțile cu "Hagi președinte!" nu mai produc nici măcar o melancolie?

O simplă coincidență – ziua de vineri vine după ziua de joi – face ca azi să scriu despre ceea ce ieri Ovidiu Ioanițoaia numea adversiunea față de Hagi. De sîmbăta trecută, de cînd îl văzusem pe domnul Hagi (așa i s-a adresat tot timpul doamna Eugenia Vodă) la emisiunea Profesioniștii, mă hotărîsem să nu las evenimentul necomentat. Era prima oară cînd, la această emisiune de prestigiu durabil, cam elitistă pentru unii, nu și pentru mine – apăruse un fotbalist, ce-i drept nu oarecare, dar ținînd de-o meserie nu prea intelectuală, ca să-i zicem cumva…

Să adaug – cu tot humorul necesar – că doamna Vodă a recunoscut dezinvoltă că nu știe cine a fost Cruyff și nu a văzut niciodată un meci de fotbal cap-coadă. Asta nu a împiedicat-o să i se adreseze „Regelui” cu domnul Hagi, să-l supună celebrului chestionar al lui Marcel Proust și să-i dovedească pe larg că are cunoștință de performanțele lui. Doamna Vodă e o profesionistă sagace a interviului, ofensivă în întrebări, permanent curioasă, antipatizînd tenace șabloanele și clișeele. Domnul Hagi „s-a apărat” bine, a fost într-o bună dispoziție a sincerităților și discreției, a jucat deschis cît trebuia și concis pe măsură. Aș spune că, tactic, s-a instalat într-o modestie bine controlată: nu s-a dat nici o clipă „mare”, era conștient că este și nimic în plus. Nu ținea să fie carismatic, nu făcea nici un efort ca să apară și exemplar (cea mai antipatică pornire contemporană), nu a ridicat nici o clipă vocea, nu polemiza, nu hulea.

Cînd doamna Vodă l-a întrebat de conflictele lui cu lumea, i-a adresat doar o privire, dar ce privire uimită! Se prefăcea? Cred că era onest, deși știu prea bine că nu există onestitate fără secrete. Valorile domnului Hagi sînt toate organizate în jurul familiei și extinse pînă la grupul numit echipă. Terestru vorbind, nu are alt cult decît acesta: al echipei. Restul, desigur, se poate discuta oricît de contradictoriu, pînă la faultul asupra lui Conte (involuntar). E însă sigur că domnul Hagi nu are și nu va avea humorul lui Titi Teașcă, cel care a răbdat cît a răbdat înjurăturile unuia din tribună și deodată s-a întors de pe bancă și i-a țipat aceluia: „Bă, cît te-a costat biletul? 10 lei? Na 10 lei ca să te pot înjura și eu!”.

Așa că, dragă Ovidiu, nu are rost să ne indignăm de internauții care văd într-o admirație o slugărnicie. Nu mai e vremea admirațiilor curate – o, nopțile cu „Hagi președinte!” nu mai produc nici măcar o melancolie? – azi sîntem la ora cînd nici un adevăr nu se poate rosti decît vehement alăturîndu-i un „Hai sictir, cretinule!”. Iar dacă-ți permiți cu o vicleană candoare să-i spui: „Nu-i frumos să vorbești așa” – ți se urlă: „Boule, îmi bagi pumnul în gură?”. Pe scurt: am auzit în numele destrăbălatei libertăți constituționale de expresie că Hagi nu mai înseamnă azi nimic, mai dă-l naibii… Cu tipi de-ăștia nu se polemizează, nici vorbă, așa cum așteaptă să-i înjuri și tu, ci, vorba lui Păstorel Teodoreanu, cînd îi vezi de departe, treci pe celălalt trotuar.