Exerciții „cu toată dragostea”
Slavă Cerului, încă nu putem trăi fără ironie!
Poza săptămînii – și a multor săptămîni de-aici încolo – este sărutul depus de Sorin Cârțu pe chelia lui Marius Avram, la sfîrșitul unui calvar Extensiv. E o poză atît de reușită […]
Slavă Cerului, încă nu putem trăi fără ironie!
Poza săptămînii – și a multor săptămîni de-aici încolo – este sărutul depus de Sorin Cârțu pe chelia lui Marius Avram, la sfîrșitul unui calvar Extensiv. E o poză atît de reușită încît nu pot emite decît o mică obiecție și anume la titlul ei: „De la Cîrțu, cu dragoste”. De cîtăva vreme, la noi nu se mai spune „cu dragoste” ci „cu toată dragostea”. Să admitem că e o diferență. Mare. Inventată și repetată îndelung de un exhaustiv comentator de politică, vorba s-a întins prin toate studiourile și pe bună dreptate: ea deschide duios și sistematic un drum către o observație dură, către o obiecție lată, către o strîmbă absolut necesară, către un răutăcism la care nu e român să nu-și dea adeziunea. E o ironie și, slavă Cerului, încă nu putem trăi fără ironii! Adevărul e că foarte multe idei se pot rosti „cu toată dragostea”… La noi, în sport, în fotbal, cu asupra de măsură. Cîteva exemple ne vin năvală, din toate direcțiile, într-o dezordine care sper că nu le va afecta coerența.
Cu toată dragostea pentru campionatul românesc – e greu să vezi un meci Craiova – Steaua după un Liverpool – City. Cu toată dragostea pentru FRF și LPF – nu am trăit un campionat intern mai anemic, despre care ziariștii să scrie atît de bine și cu atîta haz. Cu toată dragostea pentru londonezul T.R.U. – sîntem foarte mulți români deloc dezgustați de Liverpool și ne-am decupat articolul lui în care îl slăvea pe Coutinho. Cu aceeași totală dragoste – îi transmit că un confrate care a atacat și el dictatura banilor în desfigurarea jocului a primit de la un cititor o replică foarte dură: „Dom’le, preferi cumva dictatura proletariatului?”. Cu toată dragostea pentru Ronaldo și Bale – trebuie spus clar că Marcelo e azi cel mai bun de la Real. Cu toată dragostea pentru Bayern – meciul de neuitat al acestui sezon în Bundesliga a fost Wolfsburg – Leverkusen 5-4, cu golurile acelui Bas Dost care îmi sună ca Bastos.
Cu toată dragostea pentru Mourinho – putea fi mult mai sobru după ce-a cucerit o Cupă a Ligii, nu a Angliei. Cu toată dragostea pentru Gâlcă – ar trebui să aibă neapărat la el, zi și noapte, un telefon mobil. Cu toată dragostea pentru Lippi – nu voi putea rosti niciodată primul nume al echipei lui chinezești (Guangzhou), ci doar al doilea (Evergrande). Cu toată dragostea pentru Dumitru Dragomir – ideea domniei sale că sîntem o țară de pîrîcioși mi se pare foarte blîndă față de secretele feroce pe care le deține. Cu toată dragostea pentru Chiricheș – trebuie să-l felicit pentru cea mai bună fază a sa la Spurs, aceea de a-l desemna pe Aguero drept cel mai impresionant fotbalist întîlnit în Anglia. În fine, ce le pot spune cu toată dragostea celor doi clujeni care mi-au scris, primul că bat cîmpii uitînd cum a cucerit CFR-ul titlurile de campioană, iar celălalt că CFR-ul a fost o lumină a vieții lui de suporter? Apelez la cea mai celebră expresie, de-o invincibilă tandrețe: vă mulțumesc pentru atenție!
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele