Despre admirație și indignare

Și dacă din ideal a rămas numai deal-ul?

„Singurul fotbalist care mi s-a părut ireal, prea bun ca să fie adevărat, a fost Giggs. Felul în care conducea mingea, ce șarje făcea! Pleca de lîngă noi cu o viteză formidabilă, […]

Și dacă din ideal a rămas numai deal-ul?

„Singurul fotbalist care mi s-a părut ireal, prea bun ca să fie adevărat, a fost Giggs. Felul în care conducea mingea, ce șarje făcea! Pleca de lîngă noi cu o viteză formidabilă, ajungeam doar să-i văd numărul de pe spate!” e opinia lui Sînmărtean în Gazeta din 23 decembrie, la două zile după ce fusese consacrat în ancheta anuală drept cel mai bun fotbalist român. Dacă acceptați să nu vă dau explicații abundente, voi scrie că această idee a lui – dintr-un meci, în 2003, United – Panathinaikos 5-0 – mi s-a părut cea mai definitorie pentru talentul lui. Pentru orgoliile sale. Pentru sensibilitățile lui.

Nu sînt dispus să mă pierd în superlative și îl „invidiez” pe excelentul nostru caricaturist Mierlă, care a avut puterea să-l plaseze în opțiunile sale pe locul 3, după ce pentru primele două locuri a înțeles să tacă. Nu-l ridic în slăvi pe Sînmărtean, îmi place cum se consideră „unic în felul lui” și în nici un caz unic ca Hagi, ca Dobrin, dar mai presus de toate – de toate capriciile și erorile asumate – îi admir puterea de a-l admira pe Giggs, la 12 ani după ce l-a văzut o singură dată, într-un dezastru pentru el și-ai lui. Pînă azi îl socotește „ireal” – nu-i un superlativ de fiecare zi, cum sînt fabulosul, incredibilul, ajunse în stadiul de banalități. Azi se admiră greu, scremut, rapid, asta în cazul că mai e loc de admirație în valurile de deriziune, batjocură și indignări permanente. „Talentul” de a pamfleta, de a face praf, de a-i băga live pe toți în mă-sa, de a disprețui mînios și clocotind tot ce a fost, este și va fi acest tsunami de mizerabilități dă azi garanția unui caracter, a unui stil, a unei personalități tari.

Sîntem rizibili și chiar stupizi cei care mai susținem, desuet, că în orice meserie, inclusiv aceasta – cea mai frumoasă, după opinia unor brazilieni, meseria de a înscrie goluri – un om se definește prin ceea ce admiră și nu prin ceea ce înjură. Hotărît să rămîn așa, nu înțeleg să fiu indignat că Sînmărtean și Szukala pleacă la mai mulți bani, cum zicea cu sfîntă simplitate Duckadam. Nu avem nici un drept la această indignare. Cei mai buni fotbaliști ai Stelei au dreptul de a se gîndi la viața lor, înainte de a se gîndi la plăcerile noastre. Nu avem de ce invoca idealul sportiv, azi, conform pieței atotputernice, din ideal a rămas doar deal-ul, contractul, pactul comercial. E cazul să ne supunem la obiect, și încă ce obiect! Dar nimeni nu ne poate lua dreptul de a observa, cu ironia de rigoare, sfîntă și ea, că fotbalul saudit și din Emirate nu e deloc cel pe care, pardon de expresie, îl visăm…

Nu contați pe mine că voi tremura într-o dimineață pentru a afla ce a făcut aseară în campionat Al Ittihadul lui nea Piți!