Aguero cere puțină dreptate

Întregul univers fotbalistic a înțepenit în „conflictul” Messi – Ronaldo?

Europeni pînă în măduva oaselor, nu se poate să nu observăm că în fotbalul continentului nostru drag au loc mutații de toată însemnătatea. Miercuri seară i-am auzit pe Ilie Dumitrescu […]

Întregul univers fotbalistic a înțepenit în „conflictul” Messi – Ronaldo?

Europeni pînă în măduva oaselor, nu se poate să nu observăm că în fotbalul continentului nostru drag au loc mutații de toată însemnătatea. Miercuri seară i-am auzit pe Ilie Dumitrescu și Gică Craioveanu – doi barcelonezi convinși – ridicînd în slavă Real Madridul de azi. Ca ei în jurul meu sînt mulți, foarte greu de contrazis. Realul lui Ancelotti joacă admirabil, în timp ce Barca lui Enrique se ridică rar la încîntător. Ea nu mai e ce a fost cînd era a lui Guardiola (și a mea). Nu mă dezic de ea, viața unui suporter e să suporte, dar – în cadrul acelorași mutații – mă concentrez spre alte două echipe care domină două campionate de bază în Europa: Bayern și Chelsea; am un argument și el incontestabil: după 12-13 etape sînt neînvinse, cu golaveraje senzaționale: Bayern 31-3, Chelsea 33-13.

Îmi place să văd aici un nou conflict Guardiola – Mourinho. Cel puțin în Anglia, de mult nu s-a mai văzut, ca în sezonul acesta, un asemenea decalaj de calitate între lider și ceilalți. Față de cum joacă Chelsea – etapă de etapă -, un derby Arsenal – United (și ce dacă „am învins” cu 2-1?) apare dezordonat și plin de neglijențe, vorbind cît de cît elegant. Cu Bayern am avut un șoc doar marți seară: cum de-a putut să piardă la Manchester, după o primă repriză – cea mai frumoasă din toate cele 8 ale nopții – în care, rămași în 10, întorc un 0-1 în ultimele 5 minute ale mitanului și se duc la vestiare cu un 2-1 de necontestat? Avuseseră o posesie de 71 la 29 și cam de trei ori mai multe pase decît oamenii lui Pellegrini. În repriza a doua, scenariul superiorității lor continuă pînă în minutul 85, cînd Aguero egalează pe o eroare curat-incredibilă a marelui Alonso, iar în prelungiri același Aguero marchează pentru un 3-2 pe o altă gafă, a lui Boateng. Guardiola își va da cu pumnii în cap, apoi va declara că e mîndru de echipa sa, precizînd, obiectiv, că atunci cînd joacă de rahat el recunoaște că au jucat de rahat (a fost un alt cuvînt mai tare, eu nu-l folosesc).

Theo Jumătate, ieri, se întreba: „Oare?” – avea oare Guardiola de ce să fie mîndru după acest 2-3 care oricum nu conține nici o nenorocire pentru Bayern? Răspund imediat: i se poate întîmpla oricui în fotbalul de cel mai înalt nivel. Oare nu e voie să se întîmple ca nemții să nu cîștige pînă la urmă în fața unei echipe din Anglia? Mai degrabă mă indispune că prea puțini văd hat-trickul lui Aguero, cele două curse ale lui din ultimele minute, două superbități pe care omul nu le ratează… Dar cine să aibă ochi, cînd întregul univers fotbalistic e înțepenit în conflictul Messi – Ronaldo? Nu e oare o nedreptate? Nu mai sînt în fotbalul de azi și alte cîteva genii în afara celor doi zei? Să le enumăr…? Nu vreau să mă ambalez, să ridic glasul sau, mai grav, să mă amestec în afacerile marilor întreprinderi de material sportiv și de sponsorizare a idolilor. Oricît țin la Messi (deși azi Cristiano e mai „letal” decît el), nu uit ușor că la Mondialul 2014 i s-a acordat un trofeu pe care el însuși l-a privit mohorît.