Întoarcerea acasă a unor fii fără mult noroc

Keșeru, Papp – o experiență mai puțin cunoscută la noi.

Fără să renunț definitiv la întrebarea cu care încheiam articolul de săptămîna trecută – ce facem la 1-0? – trebuie să observ că în ultimele două meciuri naționala noastră a […]

Keșeru, Papp – o experiență mai puțin cunoscută la noi.

Fără să renunț definitiv la întrebarea cu care încheiam articolul de săptămîna trecută – ce facem la 1-0? – trebuie să observ că în ultimele două meciuri naționala noastră a avut, fie și în repriza a doua, acest scor și a făcut, cam după 5 minute, 2-0. Sînt – ca să zic așa – conștient că am jucat împotriva unor nord-irlandezi cărora nu le pasă de obiecțiile noastre estetice, nu-i deranjează că-i socotim limitați, simpluți, modești, ei joacă ce știu, exact ca în 1985, și ne enervează pînă la exasperare. Sînt conștient că, în amicalul cu Danemarca, Olsen și-a menajat vreo 7 din învingătorii Serbiei și că la Aalborg se coace o răzbunare pentru acel aproape neverosimil 0-6 de la București. Dar în ambele meciuri este indiscutabil că naționala cu Iordănescu la butoane și icoane a arătat altfel decît aceea a lui Pițurcă și s-a mișcat mult mai simpatic și mai plăcut – dacă se mai acceptă asemenea adjective în fotbalul de azi.

Golgeterii ei au fost Papp și Keșeru (fiecare cu o “dublă” care ne-a trimis imediat la statistici), doi fotbaliști cu care – alături de Rusescu – trăim o experiență mai puțin cunoscută, s-o numim fericita întoarcere acasă a unor fii plecați fără prea mult noroc.

Concret – ați știut ceva despre ce a făcut Papp la Chievo? Cititor încăpățînat al Gazetei pînă la știrile cele mai mici, de două rînduri, l-am găsit pe Papp de nenumărate ori în rezultatele seci ale campionatului italian, în acele paranteze de după scor: “La Chievo, Papp nu a jucat, Papp a intrat în minutul 86 etc.”. Nu-mi aduc aminte ca vreun redactor al Gazetei să se fi dus pînă la Verona să vadă ce face și ce gîndește Papp. Hotărît, nu i-a fost deloc ușor acolo. Acum, Steaua îl cumpără de la italienii dispuși să-l vîndă și Papp explodează în națională și ne entuziasmează ca un fundaș ofensiv după care ne ardea buza. Nici despre Keșeru – cît a bătut drumurile și cabinele în Franța – nu am știut, ani de zile, decît din parantezele scorurilor: minutul în care marca în meciuri minore, dacă a fost rezervă la oaspeți etc. O dată am citit un interviu al lui în France Football, de două pagini, pe care nu l-a preluat nimeni la noi.

Sincer, Keșeru nu a rupt gura tîrgului în Franța, dar azi, la noi, face „la une” a Gazetei, pe cea mai bună dreptate, și mi-am permis să-l pun imediat după Sînmărtean, pe locul 2 în ancheta pentru cel mai bun fotbalist român al anului 2014.

În fine, Rusescu – după nefericirile lui în Spania – s-a întors la Steaua unde, normal, a fost și este îmbrățișat ca un brav. Va trebui să admitem că dacă nu au cucerit Europa, toți trei strălucesc la noi. Să ne pară rău? Să ne întristăm? Nu e cazul meu. Există și alte sentimente trăind în fotbalul nostru de azi, cum ar fi curajul de a privi adevărurile în față. Țin foarte mult la curiozitatea cu care urmăresc destinele unor fotbaliști buni, nu foarte buni, cum are grijă Boloni să diferențieze. În fond, azi sîntem pe locul 15 în lume. De cînd nu am mai fost aici? Să nu amețim.