Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
„Wow!”-ul lui Lineker

„Wow!”, mi-am permis să exclam și eu, cu entuziasm chiar, aflând de acel „Wow, e om!” cu care a comentat Lineker ratarea de către Messi a penalty-ului din minutul 45, la 1-1, cu PSG. Ca să-i înțelegi geniul conciziei trebuie […]

...

Detaliile unor ”optimi”

Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment […]

...

Prietenul meu „cormoranul”

Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și […]

...

Merci, Giroud!

Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea […]

...

”E Mbappe cel mai bun din lume?”

„Ce se întâmplă, v-ați pierdut mințile?”, extind întrebarea lui Lineker când a auzit că la Liverpool vor să-l dea afară pe Klopp pentru căderea din clasament. O extind, poate o și exagerez după această noapte nu atât de furtunoasă, cât […]

...

Halep în cel mai bun meci al vieții ei

Buimăciți, să rămînem sobri și tandri Un prieten – singurul cu care discut, ca două bufnițe la miez de noapte, scorurile din Premier League și ce-a mai făcut Dinamo – m-a sunat în plină zi din metrou, să mă întrebe, […]

vineri, 24 octombrie 2014, 11:32

Buimăciți, să rămînem sobri și tandri

Un prieten – singurul cu care discut, ca două bufnițe la miez de noapte, scorurile din Premier League și ce-a mai făcut Dinamo – m-a sunat în plină zi din metrou, să mă întrebe, fiindcă el nu văzuse meciul, dacă acest 6-0, 6-2 e în favoarea lui Halep; se îndoia că a auzit bine: în mintea lui nu putea fi decît pentru Serena; l-am sfătuit că poate coborî liniștit la prima. A fost 6-0, 6-2 pentru Halep în 65 de minute. Nu diminuăm cu nimic din strălucirea acestui scor dacă stăm în fața lui, buimaci. Halep ne va înțelege – ea însăși a recunoscut în discuția exemplară cu Luminița Paul că nu credea că va putea să învingă la asemenea dimensiuni și va adăuga imediat că Serena nu a fost în cea mai bună zi.

E elegant spus: nu am văzut vreodată o Serena Williams în asemenea hal. În primul set nu a putut lega trei mingi. Ea recunoaște că a fost jenantă și serviciul ei era demn de un copilaș la 10 ani. Din nou nu vreau să scad nici cu atîtica meritele Simonei Halep. E o lege dură în sport, la nivelurile cele mai înalte: cînd ai în față un campion mondial în zi catastrofală (există asemenea zi), trebuie să știi să-l învingi fără să-ți ceri scuze, fără să fii inhibat. Dacă nu ești în stare – e vina ta, nu a lui. Dacă te sperie că ai 6-0 în 20 de minute și nu știi ce să joci mai departe, dacă te copleșește propria reușită, nu ai stofă de viitor campion. Ori Halep nu s-a speriat de acest 6-0 în 20 de minute. Frazele cheie din interviul cu Luminița Paul sînt acestea: „Nu m-am speriat după primul set, asta a fost foarte important pentru mine… Am fost foarte calmă, ceea ce mă surprinde puțin…”.

Pe mine, unul, calmul ei în setul al doilea – tot ce-a jucat mai convingător în viața ei – nu m-a surprins, ci m-a stupefiat. Căci Serena, cucerind primul game după 30 de minute, a început să urle cum știe ea, cerîndu-și concentrare și amenințînd cu o revenire în meci, acele reveniri paralizante ale marilor campioni în stare de disperare. De la acel 2-1 pînă la 5-2, Simona – să-i spun o dată pe nume – a jucat cîteva game-uri formidabile, „cu cîteva mingi incredibile”, zice ea, „am servit bine, am returnat bine”, ceea ce nu mă împiedică să-i imput insuficiențele la fileu, unde ar fi putut să fie decisivă și n-a fost. Dar la 5-2 nu i-a tremurat mîna – ca altădată, la US Open, în meciul cu Baroni – deși nouă, în fotoliile noastre meschine, ne tremurau inimioarele, să nu ne ferim a fi cîteva clipe tandri cu noi înșine.

Și pentru a redeveni sobri, printre urale, entuziasme și telegrame, s-o felicităm pentru prima frază de după victorie (11-11 lovituri cîștigătoare, 36 de erori Serena – 12 Simona): „Nu pot explica tot ce simt…”. E foarte bine – să nu ne explice, înțelegem. Și mie, azi, Wozniacki mi se pare într-o formă extraordinară.

Comentarii (17)Adaugă comentariu

Comentează