Halt, acestui huo nihilist

Să ne fi prostit acest Mondial 2014?

În sfîrșit, a venit ziua normală – ziua contestării acestui Mondial, ziua dezgustului, ziua unui huo sănătos. Mondialul a fost de pe acum – chiar înainte de finalul său – o porcărie. O […]

Să ne fi prostit acest Mondial 2014?

În sfîrșit, a venit ziua normală – ziua contestării acestui Mondial, ziua dezgustului, ziua unui huo sănătos. Mondialul a fost de pe acum – chiar înainte de finalul său – o porcărie. O ipocrizie. O mizerie. Toți cei care de două săptămîni susținem că Mondialul 2014 a fost – în ansamblul și spiritul său – pozitiv, ofensiv, memorabil, sîntem făcuți de nepricepuți, de proști. Toți cei care îi văd doar urîțeniile, erorile, ratările – inerente vieții pe pămînt – se autopresupun competenți, lucizi, morali și, bineînțeles, nonconformiști. Ei ne aduc nouă, proștilor, încîntați de jocul mexicanilor și al chilienilor, ca un argument zdrobitor ideea unui geniu literar ca Borges, argentinian ca Di Stefano: „Fotbalul e popular pentru că prostia e populară”.

Un alt geniu literar, Albert Camus – mare microbist de fotbal, fost portar în tinerețe la o echipă algeriană -, și-ar lua libertatea de a replica liniștit: „Da, prostia e atît de populară încît poate ataca și inteligența elitelor”. În ce mă privește, eu, prostit încă de magia golului marcat de James, văd în acest „huo la Mondial!”, un efect al gîndirii catastrofice proprie brazilienilor de la începutul acestui turneu final și care a culminat cu acest 1-7 pentru eternitatea numită istoria fotbalului. De multe ori mi-a venit sub pix să scriu ca în loc de istorie – isterie. M-am stăpînit nu o dată. Acum o scriu fără jenă, acoperit de tot ce-am observat în ultimele două săptămîni: brazilienii, chiar de la meciul împotriva Croației, au jucat isteric. Ca niște apucați. Elegant spus și la zi – au fost victimele unui inconfort psihic. Toate analizele tehnice, tactice pălesc în fața acestui psihic devastat de furie – furia desfrînată în cucerirea titlului de campion al lumii. După meciul feroce cu Columbia, li s-a adus un psiholog – ceea ce mă confirma. Ce-a făcut acest psiholog dacă în semifinala cu Germania au atacat din primele 10 secunde tot ca niște apucați? În 29 de minute erau deja terminați sub loviturile impecabile ale rezonabilității germane – o realizare care duce acest meci „inexplicabil” dincolo de fotbal, ca un caz-școală pentru ce se poate petrece în mintea unor smuciți.

Prea puțini admiră lecția fără de cuvinte a rezonabilității propuse de oamenii lui Low, după ce ei înșiși fuseseră judecați dur după meciurile cu Ghana și Algeria. Și mai puțini – prea inteligenți, desigur – nu au ochi pentru scenele de după acest 7-1 în care nemții se îmbrățișează cu brazilienii, în cea mai profesionistă fraternitate, în cea mai pudică înțelegere a triumfului și a eșecului. Să fi fost și asta o ipocrizie, o „hohă”, cum se spune pe la noi, prin Grant? Lăsați pianiștii în pace! Halt acestui huo nihilist! Ca de obicei, doar humorul ne poate face bine. Pele a putut declara clar: „Vom cîștiga a șasea cupă mondială peste 4 ani, în Rusia…”. E imposibil să rămîi impasibil.