Vă place Atletico Madrid?

Vi se pare lumina luminilor în fotbalul de azi? Fiindcă n-ar fi exclus ca undeva, Sus, să ne citească articolele din Gazetă, sîmbăta trecută am fost omeniți cu finala Cupei Angliei, pe Wembley, și meciul pentru titlu în Spania, pe […]

Vi se pare lumina luminilor în fotbalul de azi?

Fiindcă n-ar fi exclus ca undeva, Sus, să ne citească articolele din Gazetă, sîmbăta trecută am fost omeniți cu finala Cupei Angliei, pe Wembley, și meciul pentru titlu în Spania, pe Camp Nou. Era o replică binevenită la ceea ce scrisesem cu o zi înainte, cînd încercasem să discut fascinația pe care o exercită asupra noastră fotbalul din Spania și Anglia (un internaut din Spania îmi ceruse să nu ne mai batem capul – Bundesliga germană ne oferă cel mai bun campionat din Europa). Arsenal – Hull a fost în cel mai dulce stil clasic un match englez: din primele minute, marea favorită, pe locul 4 în campionat, era condusă cu 2-0 de outsiderii de pe locul 16; desigur, Arsenal va egala în repriza a doua și va învinge în prelungiri, ceea ce nu înseamnă că în minutul 117, Hull nu putea egala, 3-3, Fabianski lăsîndu-și poarta goală ca să fugă de nebun după o minge în afara careului său. Ce hulă s-ar fi dezlănțuit dacă Hull egala! N-a fost să fie, am rămas cu un Wembley arhiplin, cu mutrele miilor de spectatori care vreo 120 de minute au cîntat și s-au rugat extatici pentru „ai lor”…

Cu Atletico cucerind titlul pe Camp Nou, învingînd-o pe Barca cu un 1-1 întru totul chinuit și brav, sîntem în altă poveste. Barca nu mai e ce a fost, asta se știe de toată lumea, iar Simeone mai bine decît toți. El a realizat performanța de a-i face pe Messi, Xavi și Iniesta să nu mai fie decisivi, să nu mai facă diferența, cum zice clișeul. Așa cum altădată exista atacul în haită, azi Atletico se apără în haită și nu mai permite nici unui geniu decisiv să ajungă să-și facă de cap. Echipa, în 11, muncește cît 22, e dură, exactă, cu o disciplină de fier – întrebarea mea sinceră e următoarea: vă place? V-ați îndrăgostit de Atletico Madrid? Dacă de Barca v-ați plictisit, acuzînd-o de frecangeală, Atletico vă apare ca lumina luminilor în fotbalul de azi?

Nu vi se pare că Simeone ne oferă un 1-9-1 bine evoluat pe linia care începe cu Herrera și duce la Mourinho? Pentru a nu face multă filozofie, pe mine mă cam înfricoșează că la noi triumful lui Atletico în Spania (mîine în Europa?) se va interpreta ca un model și va da avînt pentru recondiționarea unor noi autobaze în stilul cel mai românesc. Dați-ne, fie și în fotbal, o idee europeană de succes – chiar play-off-ul! – și veți vedea cum o degenerăm! Am nenorocitul sarcasm să văd cum în viitor (fie chiar Viitorul – Chiajna) se va juca în România cum ne învață Atletico Madrid. Pînă atunci, să ne mulțumim totuși cu Steaua – Petrolul, un 0-0 demn să fie numit pe englezește un match de football, cu mult peste media scăzută a campionatului nostru.

La ceea ce a spus Reghe după meci – că Steaua a realizat o performanță incredibilă cucerind a doua oară consecutiv titlul – cred că cel mai curat omagiu ar fi acesta: ar fi fost incredibil ca în 2014 Steaua să nu fie campioana României.