Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
„Wow!”-ul lui Lineker

„Wow!”, mi-am permis să exclam și eu, cu entuziasm chiar, aflând de acel „Wow, e om!” cu care a comentat Lineker ratarea de către Messi a penalty-ului din minutul 45, la 1-1, cu PSG. Ca să-i înțelegi geniul conciziei trebuie […]

...

Detaliile unor ”optimi”

Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment […]

...

Prietenul meu „cormoranul”

Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și […]

...

Merci, Giroud!

Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea […]

...

”E Mbappe cel mai bun din lume?”

„Ce se întâmplă, v-ați pierdut mințile?”, extind întrebarea lui Lineker când a auzit că la Liverpool vor să-l dea afară pe Klopp pentru căderea din clasament. O extind, poate o și exagerez după această noapte nu atât de furtunoasă, cât […]

...

De la exasperare la extaz

Ce idei fixe nu ratăm

Ceea ce s-a numit meciul secolului a dus mai departe istoria ultimului deceniu al deziluziilor noastre, în stadiul lor de exasperare. Din ce în ce mai sfîșietoare, ele sînt de-o monotonie care rivalizează cu jocul […]

vineri, 22 noiembrie 2013, 11:19

Ce idei fixe nu ratăm

Ceea ce s-a numit meciul secolului a dus mai departe istoria ultimului deceniu al deziluziilor noastre, în stadiul lor de exasperare. Din ce în ce mai sfîșietoare, ele sînt de-o monotonie care rivalizează cu jocul naționalei. Exasperarea noastră are un fel de „11” al ideilor fixe cu care putem face o listă bătută în piatră: nu avem valoare, experiență, atitudine, concentrare, viteză, inspirație, orgoliu, condiție fizică, nu avem ce căuta într-un Mondial, dar sperăm tot timpul, totul sfîrșind cu Pițurcă. Nu ratăm nici una din acestei idei fixe, perfect îndreptățite (nu pun la socoteală injuriile, sictirul de-o rapiditate constantă). Nouă a fost atitudinea autocritică a lui Boloni și Ienei – au subapreciat echipa Greciei, au crezut că sîntem mai tehnici și mai talentați; de asemenea proaspătă, ideea Mariei Andrieș, că ne-ar mai trebui puțin humor. O, Doamne! – cum ar spune comentatorii frenetici. Pentru mine, cele mai puternice imagini ale barajului rămîn cele două goluri ale acestui stupefiant Mitroglou, ambele pentru 1-0, în tur și retur, ambele identice, pe centrări peste fundașii noștri, incapabili de două ori să-l pună pe monstru în ofsaid; ce-a fost în tur o eroare, fie și discutabilă, la doar patru zile după, cînd băieții cică s-ar fi refăcut psihic, nu se poate numi decît o teroare. Nu știu să se fi întîmplat în acest ultim deceniu două faze identice ale unei singure nenorociri.

Punct exasperării, să trec la extaz. Extaz curat, fără de exagerare, ba chiar fără teamă de acest cuvînt. Ce-au făcut Cristiano Ronaldo și Ibrahimovici în returul suedez ține de Fotbalul cel mare, cu F., litera la care se reduce titlul romanului lui D. R. Popescu, unul dintre cei mai pricepuți scriitori români în ale fotbalului. Ronaldo a înscris toate cele trei goluri ale Portugaliei, Ibra cele două ale Suediei, într-o nebunie a scorului, ei fiind indescriptibili în geniul lor. Ibra a întors un 0-1 pînă la 2-1 pentru suedezi, al doilea gol fiind un bolid prin zidul porto; dar în cîteva minute, două curse ale lui Gelcristinel, două minunății de unul singur, l-au adus pe Ibra să-l aplaude, la golul al doilea, ceea ce mă scutește de adjective. La Ronaldo, la perfecțiunea vitezei sale spre gol, la exactitatea, la naturalețea cu care înscrie, îți poate trece prin minte o enormitate: omul ăsta e uimitor chiar și cînd ratează, dacă ratează. Acum, la ora asta, îl pun peste Messi, dar și Ibra are dreptatea lui, într-o autoironie de milioane: „Fără mine, Mondialul nu merită să fie văzut”. Cît despre Franța – Ucraina, în care la 3-0 calificarea nu era jucată, am o singură întrebare: ați vrut să cădem în baraj cu Ucraina?

Comentarii (18)Adaugă comentariu

Comentează