Adevărul crud al cifrelor
De ce să dispreţuim o privire de ansamblu? Şi dacă azi am lăsa deoparte orice „dacă”, orice teorii şi terorii (pluralul meu la teroare), orice speculaţii şi bîrfe, orice suceli de pix şi răsuceli de limbă, orice mînii şi calomnii, […]
De ce să dispreţuim o privire de ansamblu?
Şi dacă azi am lăsa deoparte orice „dacă”, orice teorii şi terorii (pluralul meu la teroare), orice speculaţii şi bîrfe, orice suceli de pix şi răsuceli de limbă, orice mînii şi calomnii, orice savantlîcuri şi savarine, încredinţîndu-ne în schimb, pentru o dată, adevărului crud al cifrelor? Ce s-ar întîmpla? Nu am mai avea idei? Cifrele au ideile lor, care îşi pot permite să-şi ducă un deget la gură, cerîndu-ne să tăcem pentru cîteva clipe. Imediat voi adăuga că cifrele au hazul lor, iar fără haz, cel puţin în fotbal, e moarte curată, adică plictiseală în ultimul stadiu.
Acum, la ora cînd s-a încheiat turul meciurilor din Liga Campionilor, adevărul numărul unu al grupei noastre e scorul de marţi seară, Schalke – Chelsea 0-3. Situaţia s-a clarificat 99,9%. Mourinho poate să ne facă gestul lui Tatu. După aceea, coborîm privirea şi contemplăm primul punct şi primul gol al Stelei de pe ultimul loc. Situaţia pare aproape disperată, dar, la o a doua privire, mai largă, nu e. Steaua e pe ultimul loc în grupă, e clar că nu mai poate să realizeze previziunea Oracolului (de neuitat: „Va face mai mult decît cele 10 puncte ale CFR-ului!”), însă per ansamblu e departe de a fi ultima în competiţia continentală. De ce nu ne-ar interesa ansamblul, de unde acest orgoliu? La cîte megalomanii ne cutremură mintea, de ce să dispreţuim tocmai ansamblul? Nu privirea de ansamblu e cea mai rezonabilă? Eşti pe ultimul loc în grupa ta, însă asta nu trebuie să te împiedice a privi în jurul tău. Priveşte: lîngă tine, tot cu cîte un punct, sînt Austria Viena şi, mai ales, Copenhaga şi Ajax, preabinecunoscutele, ceea ce nu poate să nu-ţi dea o uşoară şi plăcută satisfacţie; le-ai învins anul trecut şi uite că nu te-au întrecut.
Dar plăcerea cea mai mare vine de la cele care nu au făcut nici un punct. Sînt 4 (patru!) echipe hotărît mai bune decît cele pe care te lauzi că le calci în picioare acasă: Real Sociedad, Plzen, Marsilia şi, bomboana pe tort, Anderlecht. Anderlecht, după ce-a trecut pe acolo Ibra, a ajuns la un golaveraj de 0-10. Nici un punct, dar şi nici un gol. Nu e cazul să murmurăm oricît de delicat un „Respect, Steaua!”? Oricum, după acest absolut necesar tur de orizont, pentru mine toate analizele psihotactice, toate argumentele privind banii şi fanii, toate întrebările decisive, tip: „De ce Steaua nu joacă acum în Liga Campionilor ca-n Europa League?”, nu mai sînt atît de apăsătoare. După meciul cu Basel, cînd l-am auzit pe Cristi Tănase – unul din cei cîţiva fotbalişti valabili – declarînd cu o respiraţie grea, ca un fel de explicaţie: „Întîlnim adversari foarte puternici”, mi-am permis duios o singură corectură: „Întîlnim adversari prea puternici”. Nu e nici o ruşine – penibil e să n-o recunoşti. Şi tot ce-a jucat mai bine Steaua în Europa a fost la Schalke, o oră… Iar Schalke a luat de la Chelsea cît ne-au dat ei nouă. Ca să ne lămurim. Fotbalul de multe ori e şi logic.