Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
„Wow!”-ul lui Lineker

„Wow!”, mi-am permis să exclam și eu, cu entuziasm chiar, aflând de acel „Wow, e om!” cu care a comentat Lineker ratarea de către Messi a penalty-ului din minutul 45, la 1-1, cu PSG. Ca să-i înțelegi geniul conciziei trebuie […]

...

Detaliile unor ”optimi”

Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment […]

...

Prietenul meu „cormoranul”

Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și […]

...

Merci, Giroud!

Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea […]

...

”E Mbappe cel mai bun din lume?”

„Ce se întâmplă, v-ați pierdut mințile?”, extind întrebarea lui Lineker când a auzit că la Liverpool vor să-l dea afară pe Klopp pentru căderea din clasament. O extind, poate o și exagerez după această noapte nu atât de furtunoasă, cât […]

...

Stări de șoc

În tot ce e frumos pe lume e propagandă.

La urma urmei, Steaua în fața lui Chelsea a fost ca o echipă oarecare din Liga lui Mitică în fața Stelei. Nu ne așteptam nici noi, nici Mourinho: „A fost mai […]

vineri, 4 octombrie 2013, 8:58

În tot ce e frumos pe lume e propagandă.

La urma urmei, Steaua în fața lui Chelsea a fost ca o echipă oarecare din Liga lui Mitică în fața Stelei. Nu ne așteptam nici noi, nici Mourinho: „A fost mai ușor decît mă așteptam”. Bourceanu, ca de obicei, e cel mai cumplit de dulce: „Chiar dacă ne autodepășeam, nu cîștigam”. Părerea mea este că Steaua s-a autodepășit totuși: în lauda de sine, în îngîmfare, în impertinență; nu au fost doar cîteva declarații (e adevărat, memorabile), a fost o politică sistematic sfidătoare, de supraapreciere, de mare putere, nu numai acasă, ci și peste hotare. A fost o boală, să recunoașem, molipsitoare. Ca unul dintre cei cîțiva care am luat cîteva bobîrnace grele peste pix fiindcă am scris că Steaua e o echipă de valoare medie în Europa, nu înțeleg să mă angajez în miștouri dure și nici în oportunisme schematice.

Nu am de ce fi oportunist. Dincolo de statistici abundente, dincolo de comparații cu ce-a fost și nu mai este, rămîn la problema vocabularului folosit de ștabii, agitatorii și propagandiștii Stelei. Propaganda e totul în toate, „în tot ce e frumos pe lume”, vorba șlagărului de altădată, all-inclusive în fotbal. Nenorocirea este că nu cunoaștem în fotbal – ca și în politică – un alt vocabular decît acela al autopreamăririi și disprețului față de ceilalți; nu se știe ce-i o frază echilibrată, un adjectiv precaut, o idee nuanțată. Trufia și scîrba domină autoritar.

Dacă regret ceva este nesocotirea unei opinii a lui Ilie Dumitrescu – nici el nu a reluat-o apăsat – și anume: punctul de vîrf al performanțelor Stelei, indiscutabile, a fost atins în calificarea ei împotriva Legiei, chiar dacă polonezii nu sînt Chelsea sau Ajax. Atunci echipa și-a dat măsura, nici foarte mare, dar nici mică. Acum trebuie să ne scoatem din cap că valoarea Stelei e incomensurabilă, că numai Real, Barca sau Bayern o pot învinge… Mai țineți minte cine a spus-o? Același și aceiași care se uitau cu dispreț la Europa League. Acum se regretă că același e prea departe, căci el ar fi făcut schimbări mai bune decît Reghecampf în meciul cu Chelsea. E o stare de șoc cu adevărat incomensurabilă. Să-i vedem consecințele în condițiile în care generalul Iordănescu diagnostichează că cei care conduc Steaua nu mai au simțul realității. E tare spus, prea tare, dar o semnez.

În ce privește șocurile, prefer formidabila tiki-taka muncheneză de la Manchester; stupefiat, pierdusem numărul paselor lui Bayern. Guardiola a dat rigorii lui Heynckes fantezie, libertate și plăcere.

Comentarii (26)Adaugă comentariu

Comentează