Nu v-aţi săturat de injurii?

Există semeni cu care te poţi înţelege

În valurile acestea de înjurături, în acest tsunami de vulgarităţi, pun şi eu o întrebare neruşinată: „Bă – căci fără bă nu te mai poţi adresa cuiva, azi, în română -, bă, vă […]

Există semeni cu care te poţi înţelege

În valurile acestea de înjurături, în acest tsunami de vulgarităţi, pun şi eu o întrebare neruşinată: „Bă – căci fără bă nu te mai poţi adresa cuiva, azi, în română -, bă, vă mai place ceva pe lumea asta, în general, şi în fotbal cu deosebire?”. Admit că pot fi luat de fraier, de sentimentalist, cum se spunea pe vremuri, dar insist: Nu v-aţi săturat de atîtea obscenităţi, pamflete, flegme şi cotonoage?

Fără să mă vreau şi să mă dau exemplar – nesuferită specie -, am cîţiva semeni pe care, înainte şi după meci, îmi face plăcere să-i ascult, iar cînd sînt de acord cu ei mă simt bine. Unul e nea Imi, Emeric Ienei, nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată într-un dezacord violent cu el. Altul e Gică Craioveanu, care poate fi, ca şi mine, entuziasmat atît de Messi, cît şi de Ronaldo, de Barca, dar se poate declara şi fan Bayern, ajungînd alaltăieri încă să se mire, ca mine, de ce nu a jucat Rooney în returul de la Manchester, cu Madridul… Îl aştept pe Gică Craioveanu săptămînal pentru a-mi măsura gradul de competenţă – e tot ce mi-a rămas din îndelunga convingere că am avut în el unul din marii fotbalişti români, lîngă clasicii Gică. Mai e Ilie Dumitrescu, care ridică rar tonul în comentariile sale întotdeauna elegante, poate chiar prea culte la media de azi, capabil să spună miercuri noapte că nu a mai văzut echipă ca Dortmund, care să treacă din presing la atac cu atîta dezinvoltură; şi eu sînt încîntat de echipa lui Klopp, iar Ilie, şi el fan Barca, îmi dă unul din cele mai inteligente sentimente: sîntem fani, dar nu fanatici. Mai avem ochi şi ventricule pentru a fi – cum se zice – obiectivi, una din cele mai complicate cerinţe ale culturii fotbalistice.

Scriu toate acestea după „sferturile” Ligii Campionilor, în care nu am avut tresăriri importante. Bayern şi Dortmund mi-au făcut, în continuare, cea mai bună impresie, Galata – deziluzia, deşi, ca şi Gică Craioveanu, credeam că va fi ceva de capul ei. Momentul cel mai (pardon de expresie!) frumos, de neuitat, a fost totuşi în Anglia – Reina sărutîndu-l pe Gerrard pentru o minge salvată de acesta de pe linia porţii. Seara, un prieten fan „cormoran” m-a consolat pentru Man United, 0-1 cu Chelsea în  Cupă, nea Sandu, cum îi zicem lui Sir Alex, rămînînd să se concentreze pe campionat. Obiectivitatea se numeşte uneori tandreţe. Nu m-am săturat de ea.