Nu am crezut în Barça…

Un meci care nu era jucat la 3-0

La trei zile după acest „divin, glorios, epic” 4-0 de pe Camp Nou, eu încă îl socotesc neverosimil şi îmi impun să rămîn cu capul pe umeri şi cu pixul bine strîns […]

Un meci care nu era jucat la 3-0

La trei zile după acest „divin, glorios, epic” 4-0 de pe Camp Nou, eu încă îl socotesc neverosimil şi îmi impun să rămîn cu capul pe umeri şi cu pixul bine strîns între degete. Pe scurt, să nu fiu copilăros, pe mai larg, să nu fac mişto de cei învinşi, să nu le scandez: „Aţi mîncat bătaie!”, să nu rîd cu cruzime de cei care, după acel 0-2 al Barcei în tur, au călcat-o în picioare, şi pe mine o dată cu ea, ajungînd la sentinţa aceea cumplit de stupidă: orice victorie asupra Barcelonei e o victorie a fotbalului. Nu. Matur vorbind, nu am crezut că Barca poate face 4-0, acasă.

Chiar şi în minutul 5, cînd Messi, cu un uimitor şut – atenţie, din afara careului – a marcat pentru 1-0, mi-am murmurat: „Nu e bine, nu e bine, e prea devreme”. Tot ce a urmat pînă la 2-0 – penalty neacordat, bară Messi, cornere, şut fantastic Iniesta, cel care nu prea şutează, dar şi bara de 1-1 a puştiului milanez – nu m-a convins că se poate întîmpla ceva istoric: să întorci, la acest nivel, un 0-2 din tur. Milanul nu trebuia decît să dea un gol… Am supraapreciat Milanul, era încă Milanul din amintiri, nu acesta, blocat în atac parcă de el însuşi. La 3-0, tot mai ziceam că e posibil un 3-1 din acelea care într-o secundă schimbă totul şi-ţi vine să zici, ca suporter, vorba aceea grea: de-aia e urît fotbalul! La 4-0, eliberat din tensiune, am atins starea de imparţialitate: nu ştiu dacă Barca a jucat, cum se spune, perfect, dar meciul, ca emoţie, a fost perfect: la 3-0 încă nu era jucat. Ce poţi dori mai mult? De-aia e frumos fotbalul…

Îndrăznesc să mai coagulez două idei: Barcelona, cu antrenor sau fără, va avea pe cap meciuri mult mai grele decît acest retur cu un Milan, încă o dată, dezamăgitor; nu cunosc cu cine va juca mai departe, dar cu alde Real sau Bayern şi chiar Galata va avea dezavantajul că e prea bine citită şi domnii aceia ştiu cum să nu-i suporte manierele. În al doilea rînd, ea – ca şi toate marile echipe de azi – şi-a pierdut din prospeţime. Toate surprizele de azi – cu Arsenal gata să triumfe la Munchen, cu Chelsea, învinsă la Bucureşti, întorcînd un 0-2 la Manchester, cu Dortmund, după 3-0 cu Şahtior, pierzînd la Schalke – sînt şi dovezi ale unei oboseli inevitabile la cît de mult se joacă azi, care ne cere ceva mai multă decenţă în generalizări, verdicte şi mînie. Şi oboseala se gestionează, nu-i aşa?