Minutul 48, 1-0 pentru Man. United

… poate fi Sir Alex un antrenor ca atîția alții?

Admirabilul – aș zice chiar memorabilul – fair-play al lui Mourinho, acceptînd că Man. United merita victoria, că a fost mai bună, că nu a fost de roșu la […]

… poate fi Sir Alex un antrenor ca atîția alții?

Admirabilul – aș zice chiar memorabilul – fair-play al lui Mourinho, acceptînd că Man. United merita victoria, că a fost mai bună, că nu a fost de roșu la Nani, că Real nu ar fi cîștigat cu Nani pe teren plus tandrețea lui față de un Ferguson „distrus”, toate acestea nu-mi alină decepția după acest eșec, fie el oblojit cu veșnicul „ăsta-i fotbalul”.

Decepția mea – nu e indignare, nu furie – își permite să întrebe în primul și ultimul rînd, dacă Sir Alex, statuia noastră venerabilă, nu a greșit grav la 1-0, în minutul 48? Nu după eliminarea lui Nani, nu după acele 3 minute fatale, cînd toată lumea îl acuză pentru o lipsă de reacție incredibilă. Nu. Pentru mine, enigma e una singură: cum la 1-0 nu l-a introdus pe Rooney în joc pentru un 2-0 și chiar mai mult? Cum de a crezut că poate ține un 1-0 printr-o apărare oricît de bravă în fața unui Real aflat în primejdia de a pierde calificarea? Cum la 1-0, deci înainte de eliminarea lui Nani, a putut gîndi ca un antrenor oarecare, ca un… ?, nu vreau să dau nume, sînt zeci în tot fotbalul lumii și al României.

Înțeleg că eliminarea lui Nani l-a șocat, dar pentru mine (și n-oi fi singurul) șocul cel mare a fost ce a jucat Man. United după 1-0. Nu m-a uimit, ca pe alții, absența lui Rooney de la început – la mine, Sir Alex are demult credit nelimitat -, dar apariția lui Wayne abia la 1-2 și în 10 mi-a dat fiorul negru al unui „de ce și pentru ce?”. Desigur, pentru un 2-2 și un prestigios 3-2 în ultimul sfert de oră și ultimele secunde englezești.

Ce copilării, la fel de dureroase ca acele trei ocazii imense din minutele 83, 84, dar asta numai dacă vrem să uităm ce minge de 3-1 a avut Ronaldo în final. Nu o uit, așa cum – oricît aș ține cu Barca și United – îmi este imposibil să mă lase rece ce a făcut Realul lui Mou în aceste zile: să elimine Barca din Cupa Spaniei și pe Manchester în Liga Campionilor plus încă o victorie asupra liderului catalan în campionat.

Cu cîtă obiectivitate posed, cred că, în pofida celor 13 puncte care le despart, Realul poate pune azi în discuție dacă nu titlul, cel puțin superioritatea Barcelonei. Totuși, vorba proastă care circulă: „Orice înfrîngere a Barcelonei e o victorie a fotbalului” îmi apare ca o bădărănie voluptuoasă a unor inculți. Se uită omenescul: ca orice om, o echipă se naște, se dezvoltă, poate străluci și apune.