Să ne facem puţin de Kapetanos

A se slăbi cu preaştiinţificul şi cu preaeconomicul

…şi dacă o să scriu că gafa lui Valdes, în tur, la 3-1 pentru Barca, gafa cu care Realul a făcut 2-3, a decis Supercupa Spaniei, o să mi se spună că […]

A se slăbi cu preaştiinţificul şi cu preaeconomicul

…şi dacă o să scriu că gafa lui Valdes, în tur, la 3-1 pentru Barca, gafa cu care Realul a făcut 2-3, a decis Supercupa Spaniei, o să mi se spună că ţin cu Barca? Adică se mai juca returul de la 3-1? Adică eu nu am văzut ce-a făcut Realul, în retur, din Barca, în transa lui ofensivă, timp de 40 de minute? Nu s-a mai pomenit ca Barca să fie silită să nu mai joace ce ştie… După cum arăta meciul, în minutul 18, la 2-0, după cum s-a ratat un 3-0 în minutul 21, ziceam că, în fine, Mou îşi va vedea visul cu ochii, la 5, 6-0… Numai că Valdes – tot Valdes! – i-a salvat pe catalani. Ca Messi, cu bomba aceea mirobolantă din 28 metri, imposibil de apărat chiar de către Iker, să întoarcă meciul, şi la 1-2, în zece oameni, Barca să fie, în repriza a doua, capabilă de un 2-2 care-l înfiora pe Mou… Şi ce, Realul nu putea să facă 3-1, la bara lui Higuain, care l-a înnebunit pînă şi pe Iker? Putea, dar nimic nu-mi va scoate din minte pasa din tur, pentru 3-1, pasa lui Iniesta către Xavi, o pasă pe care aş numi-o într-un cuvînt divinestă.

Adică, totuşi, ţin cu Barca şi nu văd geniul lui Mou? Nu – ţin cu Valdes şi cu Iker în îmbrăţişările finale, ţin cu fotbalul ăsta magnific şi nemernic şi, poate, chiar cu mine şi cu noi, ăştia care cică trebuie să-i înţelegem tra-la-la-ul lui perpetuu, să-i explicităm cît mai raţional toate aiurelile lui, de la fleoşc la formidabil. Fără să cădem direct în misticism şi iraţional, precum din lac în puţ, e cazul s-o mai slăbim cu preaştiinţificul şi preaeconomicul, oricît ar fi ele de imperioase în analize; e cazul să mai lăsăm fotbalul să-şi facă de cap, şi noi o dată cu el.

Ca atare, bucuros de performanţa CFR-ului, eliminînd un Basel deloc mordant, îmi fac de cap şi ţin să-l numesc pe Kapetanos un clasic al careului românesc. La fel de bucuros (desigur, vremelnic, doar ne cunoaştem…) susţin că golul Stelei la Vaslui, cu acea cursă Chiricheş a la Lucio, cu pasa la Tănase şi centrarea la Chipciu, a fost cel mai frumos gol al etapei desfăşurate în lumea asta şi a noastră, în care Bonetti zice că Dinamo poate bate pe oricine în România; e posibil, mai ales că Metalist mi-a lăsat o impresie mai adîncă chiar decît Inter. Făcîndu-mi mai departe de cap, salut declaraţia lui Balaci, alături de aceea a lui Ienei, cum că Pandurii lui Grigoraş îi plac cel mai mult; tot aşa, mă simt solidar cu Pancu atunci cînd l-a numit pe Sabău un idol al său. Riscînd să-mi pierd capul, închei sfătuindu-l pe Reghe ca,spre binele lui, de cîte ori îşi va mai aduna echipa, pe teren, după meci, să-l invite neapărat şi pe patron.

Acestea sînt părerile mele într-o zi cînd avem din nou o echipă în Liga Campionilor, în ceea ce se numeşte grandios „Fotbalul din altă lume”, expresie uşor exagerată dacă ne gîndim că România, ţara unei sărăcii lucii, e pe un remarcabil loc 47 într-un clasament al milionarilor, mai sus decît naţionala de fotbal. E posibil?