Aur și aer comprimat

Cum mai poate fi un român flegmatic

Ar putea cineva să-mi explice cum și cui i-a venit ideea asta de a ne cadorisi cu o medalie de aur la Olimpiadă…? Și încă la ce probă! La tir! La proba de […]

Cum mai poate fi un român flegmatic

Ar putea cineva să-mi explice cum și cui i-a venit ideea asta de a ne cadorisi cu o medalie de aur la Olimpiadă…? Și încă la ce probă! La tir! La proba de pușcă 10 metri aer comprimat – ce mesaj, ce sens se comprimă în acest aur? Să fie o pură întîmplare – nu cred. Nu sîntem într-o țară a întîmplărilor aiurea (un Ștefan Agopian, afon în sport, a scris acum 30 de ani un manual al întîmplărilor, o adorabilă sistematizare a lor). La noi, totul cere sens, legătură și, mai ales, suspiciune. Suspectez aurul lui Alin Moldoveanu de ironie, chiar dură. Ironia venind de la grecescul ironos, adică distanță, aurul focșăneanului ironizează și ia o distanță de mai mult de 10 metri față de ceea ce se petrece acum din Vrancea pînă-n Timiș, departe de Londra.

La noi, de vreo lună și mai bine, se trage violent – slavă Domnului, nu cu pușca încă! – cu vorbe grele, cu invective pînă la blestem, nu mai zic cu ce ură. Iar domnul acesta cu căștile la urechi se abstrage, acolo, pe Tamisa, din acest tir de mitraliere orale, nu-i pasă de ele, nu ajung la el, nu-i tremură mîna și se concentrează doar pe ținta lui. E surd de ambele urechi? E neserios de-a binelea? Mai grav, e apolitic? Nici vorbă – e ironic, e distant sau, cu cuvintele lui incredibile pentru 99,75% dintre români, e „calm și flegmatic”; l-aș fi rugat să repete, mai ales acest „flegmatic”, adjectiv aproape necunoscut în limba noastră, deși micul dicționar enciclopedic îi explică proveniența din franceză și latină și chiar de la Hipocrat, dar noi, pudici cum ne știm, nu-l folosim, crezînd că vine de la ceva urît, care ne stă pe buze tot timpul.

Pudici, dar violenți în salivă. Flegmaticul ne lămurește și ce e cu calmul său: „E un defect profesional”. Nu am mai auzit din partea unui campion olimpic o asemenea autoironie la adresa lui și, să fim onești, la adresa întregului popor. Ea merită încă o medalie de aur sau, mai realist, încă un bonus cît o rugăciune: dă-ne nu numai pîinea cea de toate zilele, ci și calmul ca defect, la atîtea cusururi… Oricum, cu aceste două precizări ale lui, plus drumul cu Tolo la Banca Angliei ca să-și depună medalia cu 4 grame de aur, nu mai e chiar un mister de ce s-a întîmplat ca tocmai tirul să fie ales de către o forță obscură pentru prima noastră medalie de aur și aer comprimat. Cum ar zice orice Moromete avizat: de-aia!

Scriu toate acestea ca un nefanatizat de Olimpiade, posedînd ca defect profesional incapacitatea de a găsi și glorifica exemple pe națiuni. De mult în grandomania Olimpiadelor, încerc să rămîn cu cîte un chip uman acceptabil pentru speța noastră pe cît de magnifică, pe atît de mizerabilă. Alin Moldoveanu îmi apare ca un asemenea chip. În ultima secundă a articolului, nu pot totuși să nu mă simt ușor îngrijorat de Șumi, care tînjește în returul cu Fener la un 0-0. Nu putem trăi fără fotbal.